Furtunile puternice au devastat Bulgaria. Patru morţi şi staţiuni inundate, iar coşmarul e departe de final

Patru persoane și-au pierdut viața în Bulgaria în urma unor furtuni violente care au provocat inundații severe în stațiunile de la Marea Neagră. Autoritățile bulgare mențin un cod roșu de furtuni, iar Ministerul Afacerilor Externe de la București a emis o avertizare de călătorie, semnalând posibile blocaje în trafic și anulări ale zborurilor.

Litoralul bulgăresc a fost grav afectat, cu stațiuni acoperite de ape, mașini luate de viituri și sute de persoane evacuate. Meteorologii au prelungit codul roșu de ploi și inundații pentru întreaga coastă, existând temeri privind un nou val de viituri, pe fondul solului deja saturat de apă.

MAE a recomandat cetățenilor români să evite deplasările în țara vecină. Un drum către Grecia a fost închis din cauza unei alunecări de teren, iar alte rute și zboruri ar putea fi, de asemenea, perturbate. Cel mai mare pericol se menține în stațiunile de la Marea Neagră, unde sâmbătă, în doar câteva ore, a plouat echivalentul a trei luni.

În orașul Țarevo, unde școlile și grădinițele au fost închise, s-au înregistrat precipitații de aproape 100 de litri pe metru pătrat. Stațiunea Elenite este aproape distrusă, plaja fiind acoperită de bușteni aduși de ape, iar refacerea zonei ar putea dura luni întregi. Accesul în stațiune este încă interzis, alimentarea cu electricitate nu a fost reluată, iar autoritățile negociază cu localnicii care refuză să fie evacuați. În stațiunea Lozeneț, apa a pătruns în holurile hotelurilor.

Locuitorii din zonele afectate și-au exprimat teama și disperarea: „Oamenii se tem de ploaie. Nu pot dormi noaptea după ce plouă, tot orașul este stresat din acest motiv.” Un alt localnic a adăugat: „Am aruncat deja tot din casă. Ce să facem? Suntem pregătiţi de data asta? Nu mai avem nimic în casă. Nu mai am uşi”.

Anchetele demarate după inundații au scos la iveală posibile nereguli în construcții. Ministrul Dezvoltării din Bulgaria a confirmat oficial că numeroase clădiri și hoteluri din Elenite ar fi fost construite pe albia unui râu, precizând că unele dintre acestea ar putea fi declarate ilegale retroactiv.

Ca măsură de precauție, autoritățile au evacuat preventiv și alte stațiuni de pe litoral.

Etichete: