Fosta soţie a lui Elton John a încercat să se sinucidă în luna de miere din cauza lui. Ce i-a spus artistul

0

Renate Blauel, fosta soţie a lui Elton John, a încercat să se sinucidă în timp ce cuplul se afla în luna de miere, la Saint-Tropez, în 1984, potrivit unor documente depuse în procesul în care ea îi cere despăgubiri de 3 milioane de lire sterline.

Blauel a mărturisit că a luat o supradoză de Valium, după ce starul i-a spus că „mariajul nu funcţionează şi că vrea ca ea să plece”, citează BBC, relatează news.ro.

Fosta soţie a lui Elton John susţine că artistul a încălcat termenii înţelegerii de divorţ prin dezvăluirea unor detalii ale căsniciei lor care au fost incluse în autobiografia „Me” şi în filmul „Rocketman”. Ea a deschis în luna iunie o acţiune la Înalta Curte din Londra.

Ea a spus că dezvăluirile au declanşat vechi probleme de sănătate mintală. În replică, apărarea lui Elton John a recunoscut existenţa unui acord de divorţ, semnat de ambele părţi, dar a negat încălcarea vreunei prevederi sau cauzarea unor daune psihologice.
Avocatul lui Blauel a spus că femeia s-a luptat cu depresia şi anxietatea şi că a cheltuit mii de lire sterline pentru terapie şi tratament.

Drept răspuns la noile documente depuse, consiliera legală a lui Elton John, Jenny Afia, a declarat: „Elton a respectat mereu intimitatea lui Renate şi va continua să facă asta. Este bine documentat că mariajul lor a fost în totalitate respectuos şi că relaţia pe care au avut-o după ce au divorţat a continuat să fie bună, bazată pe respect şi onorabilă timp de 30 de ani”.

Ea a spus că este „derutant” că acest caz este „centrat pe intimitate când, în toate etapele, Renate a ales să depună aceste acuzaţii public”.

„Asta nu face decât să arate adevăratul scop al acuzaţiilor, care este să obţină o sumă mare de bani de la Elton şi să îi întineze public numele cu minciuni”, a mai spus ea.

În luna iunie 2020, Blauel, care a fost soţia lui Elton John între anii 1984 şi 1988, a deschis o acţiune legală împotriva artistului britanic şi cere un ordin de interdicţie. Ea susţine că autobiografia şi filmul dezvăluie detalii ale căsniciei lor, încălcând astfel acordul la care au ajuns la divorţ, şi că asta i-a cauzat probleme de sănătate mintală.

Renate Blauel, fostă însoţitoare de zbor, a început să lucreze ca inginer de sunet la un studio de înregistrări din Londra la începutul anilor 1980, fiind creditată pe albume ca „Rio” al Duran Duran şi „Hysteria” al The Human League.

L-a cunoscut pe Elton John în 1983, când el înregistra albumul „Two Low For Zero”, pe care sunt incluse single-urile „I’m Still Standing” şi „I Guess That’s Why They Call It The Blues”. Anul următor, ei s-au căsătorit în Australia.
Au divorţat în 1988. Elton John, care declarase în 1976 pentru revista Rolling Stone că este bisexual, a revenit şi a spus că se simte „chiar confortabil să fie homosexual”. După divorţ, ea a stat departe de presă, iar muzicianul s-a căsătorit în 2004 cu David Furnish, pe care l-a cunoscut la începutul anilor 1990 şi cu care are doi copii.

Elton John a vorbit în mai multe rânduri despre „o vină uriaşă şi regret” pentru durerea pe care a provocat-o.