Limba română, la fel ca alte limbi, prezintă anumite particularități care pot crea confuzie vorbitorilor, în special în ceea ce privește formarea pluralului la unele substantive. Aceste forme pot reprezenta adevărate provocări gramaticale, chiar și în cazul unor cuvinte uzuale.
Printre exemplele frecvent întâlnite se numără substantive al căror plural este adesea folosit greșit. Astfel, forma corectă pentru „aragaz” este „aragaze”, nu „aragazuri”. În mod similar, se spune „bairamuri” (nu „bairame”), „boschete” (nu „boscheți”), „colonei” (nu „coloneli”), „monede” (nu „monezi”), „sindroame” (nu „sindromuri”) și „pâraie” (nu „pârâuri”).
O situație specială apare la cuvântul „blană”, al cărui plural corect este „blăni”. Forma „blănuri” este acceptată doar când se referă la articole de îmbrăcăminte, nu la pieile prelucrate. De asemenea, pluralul pentru „ciubuc” este „ciubucuri”, forma „ciubuce” având un alt sens. Alte exemple notabile sunt „fasă”, cu pluralul „feșe”, și „macrou”, care la plural devine „macrouri”. Substantivul „sânge” are forma de plural „sângiuri”, însă aceasta este foarte rar utilizată în vorbirea curentă.
Pe lângă formele de plural, există și alte greșeli frecvente în vocabularul de zi cu zi. De pildă, forma corectă a verbului este „voiam”, nu hibridul „vroiam”. Alte cuvinte adesea scrise sau pronunțate incorect sunt „piuneză” (nu „pioneză”), „țigară” (nu „țigare”), „erbicid” (nu „ierbicid”) și „repercursiune”. Locuțiunea adverbială corectă este „de asemenea”, scrisă în două cuvinte, nu „deasemeni”. În plus, pluralul corect pentru „ecler” este „ecleruri”, nu „eclere”.
Limba română conține și numeroase substantive defective de plural, adică nu au o formă pentru acest număr gramatical. Din această categorie fac parte cuvinte precum: fasole, lapte, mazăre, unt, grâu, secară, sare, piper, porumb, miere, fotbal, cinste și creștinism.
Aceste complexități gramaticale fac parte dintr-o limbă vorbită de aproximativ 28 de milioane de persoane la nivel global. Dintre acestea, circa 24 de milioane o folosesc ca limbă maternă.
Cele mai numeroase comunități de vorbitori se găsesc în România și Republica Moldova, dar și în state vecine precum Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Datorită migrației postbelice, comunități importante de români s-au format și în țări ca Statele Unite, Canada, Germania, Israel, Australia și Noua Zeelandă.
Din punct de vedere lingvistic, româna este o limbă indo-europeană, parte a grupului italic și a subgrupului oriental al limbilor romanice. În rândul limbilor romanice, se clasează pe locul al cincilea ca număr de vorbitori, după spaniolă, portugheză, franceză și italiană. În lingvistica comparată, limba română este denumită și limba dacoromână sau dialectul dacoromân.