Florin Duduianu, unul dintre cei mai căutați români, a fost arestat în SUA. 47 de alte persoane, ridicate odată cu el

eduard

Florin Durduianu a fost prins în SUA. Durduianu este unul dintre cei mai căutași infractori români. Acesta se afla pe lista Most Wanted a Poliției Române, fiind condamnat în țară la peste 13 ani de închisoare cu executare. Interlopul român a șantajat și tâlhărit mai multe persoane, printre care și Florin Salam.

Autoritățile din SUA au arestat 48 de presupuși membri ai unei rețele criminale, toți români. Indivizii ar fi furat sute de mii de dolari de la californieni cu venituri mici, din cardurile de beneficii de stat. Printre aceștia se afla și Florin Duduianu, cel mai căutat infractor român, au transmis reprezentanții Procuraturii din Orange County, California.

Rețeaua de români este acuzată că a instalat dispozitive de skimming în magazine. Infractorii ar fi folosit aceste dispozitive pentru a șterge informațiile de pe cardurile EBT (transfer electronic de beneficii). Aceste carduri sunt folosite în SUA de familiile cu venituri mici pentru a achiziționa alimente și produse pentru copii.

Așa au reușit infractorii să le devalizeze cardurile. Cu banii obținuți cumpărau lapte praf pentru bebeluși pe care îl duceau în Mexic. În această perioadă, statul Mexic se confruntă cu cantități insuficiente de lapte praf, iar cartelurile de droguri fac comerț cu acesta. După ce vindeau laptele praf în Mexic, interlopii redirecționau fondurile către România.

Florin Durduianu, lider de grupare interlopă în SUA. Cum au lăsat fără bani zeci de familii cu venituri reduse
Familiile care beneficiază de EBT nu realizează că au fost jefuiți până în momentul în care ajung la casă pentru a plăti cumpărăturile.

„Victimele sunt mame singure care se străduiesc să pună un acoperiș deasupra capului copiilor și mâncare pe masă, oameni harnici care au nevoie de o mână de ajutor, care se trezesc la casă cu saci plini cu alimente și se simt umiliți când constată că nu au bani în cont, pentru că un hoț a luat pe ascuns totul”, a transmis procurorul districtual din Orange County, Todd Spitzer.

În 2023, SUA a pierdut aproximativ 108 milioane de dolari din beneficiile CalWORKS. De vină sunt operațiunile de skimming de acest fel.

Se pare că suspecții operațiunii sunt toți români, majoritatea ajunși ilegal în SUA. Florin Duduianu, un român în vârstă de 39 de ani, se află printre arestați. Autoritățile americane îl descriu drept liderul grupării.

De la arestare, lui Duduianu i s-au adus acuzații de accesare frauduloasă a fondurilor de asistență guvernamentală. Mai mult, o parte dintre suspecți s-au postat pe rețelele de socializare lăudându-se cu mașini de lux și ceasuri scumpe: „Nu iubi ceea ce nu este al tău, dar poți să-l faci al tău”.

Peste 185.000 de dolari în numerar și 491 de carduri de asistență publică clonate în valoare de 471.360 dolari în potențiale fonduri furate au fost recuperate de anchetatorii de la Procuratura Orange County și alte 21 de agenții de aplicare a legii din Orange County, începând cu 1 mai 2023.

Lasă un comentariu