Florin Cîțu, declarații după înghețarea salariilor. „Aveam nevoie de acest respiro, ca să remediem legea salarizării”

0

Premierul Florin Cîțu a făcut declarații de presă după ședința de Guvern de miercuri seara. Prim-ministrul a declarat că legea salarizării este una aplicată prost și a fost necesară înghețarea salarizării la nivelul din decembrie 2020. A fost adoptată, de asemenea, Ordonanța care le permite românilor să amâne plata ratelor la bănci cu până la maxim 9 luni.
Guvernul României s-a reunit miercuri în şedinţă şi a adoptat, între altele, ordonanţa de urgenţă cu privire la măsurile pentru bugetul pe anul 2021. Premierul Florin Cîțu a susținut o conferință de presă după ora 17,30 în care a prezentat principalele măsuri adoptate în ședința de Guvern.

Premierul Florin Cîțu a anunțat înghețarea salariilor bugetarilor la nivelul lunii decembrie a anului 2020. El a explicat că această măsură va aduce 12 miliarde de lei în plus la buget, iar întreg pachetul de măsuri va aduce 17 miliarde de lei. „Era nevoie de această ordonanță în acest moment, de acest respiro pentru a putea construi de aici bugetul. Vom începe discuțiile pe buget de saptămâna viitoare”, a spus Cîțu.
Punctul de amendă rămâne la valoarea din 2020, nu se modifică, a precizat premierul Florin Cîțu. „De asemenea, punctul de amendă rămâne la 145 de lei, nu se va modifica”, a spus premierul la finalul şedinţei de Guvern.
„Vă garantez că vor crește și pensiile și alocațiile în 2021″, a mai spus prim-ministrul.
„Această OUG reprezintă o economie la buget de 17 milliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol, se mențin în cuantum brut salariile celor care lucrează în sistemul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020. La baza deciziei stă și ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu Legea salarizării, o lege aplicată prost, o lege care promitea reducerea inechităților, dar care are o mulțime de excepții. Suntem obligați să luăm o pauză, ca să remediem aceste probleme”, a declarat Florin Cîțu.

Ordonanţa privind măsurile pentru bugetul din 2021, care a fost aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, a inclus măsuri precum ajutoarele de stat pentru HoReCa, acordarea de vouchere de vacanţă, ajutoare prin IMM Invest, prelungirea măsurilor active până în 30 iunie 2021.

Vouchere de vacanță, aprobate de Guvern
Premierul Florin Cîţu a anunţat, miercuri, că în 2021 vor fi acordate vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 de lei, această măsură fiind cuprinsă în ordonanţa de urgenţă privind măsuri fiscale iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice.
„În această ordonanţă, care este o ordonanţă foarte mare, tot în ordonanţă, bineînţeles, menţionez acordarea în 2021 a voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei. V-am spus din primul moment că pentru noi sectorul HoReCa este un sector important. În 2020 au existat IMM Invest, şomajul tehnic, susţinerea a celor care… plata a 41,5% din salariu pentru angajaţii care revin din şomaj tehnic, scutirea impozitului specific, care şi astăzi a fost aprobată, măsura este prelungită până în martie 2021. Toate acestea au ajutat sectorul HoReCa. În continuare susţinem sectorul HoReCa şi pentru 2021 rămân voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice”, a precizat Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Alte măsuri anunțate de Florin Cîțu
Premierul României a mai spus că va fi prelungită cu 3 luni, până la data de 31 martie 2021, suspendarea aplicării sancţiunii prevăzută de Ordonanţa 28 din 1999 pentru „neîndeplinirea de către operatorii economici a obligaţiei de a asigura conectarea la distanţă a aparatelor de marcat electronice fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”.

„Aici, ştiţi că este un proces pe care l-am început anul trecut, de conectare a caselor de marcat la Administraţia Fiscală. În continuare, şi de o parte şi de alta, a fost nevoie de mai mult timp şi din partea operatorilor economici şi din partea ANAF, dar procedura a început, sunt case de marcat conectate şi ele vor fi finalizate, eu zic că până la 31 martie, dar am zis să ne lăsăm timp mai mult”, a mai spus Cîţu.

El a mai menţionat că vor fi continuate măsurile de anulare a dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor reglementate de Ordonanţa 69 din 2020, „astfel încât cererea să poată fi depusă până la 31 martie 2021”.

„Deci în continuare prelungim (…) aceste măsuri expirau pe 25 decembrie 2020, sunt prelungite până la 31 martie 2021”, a mai spus Cîţu.

Premierul a mai anunţat şi alte măsuri. „Continuarea măsurii de acordare a eşalonării simplificate reglementate de Ordonanţa 181 din 2020, astfel încât cererea să poate fi depusă până la 31 martie 2021, extinderea obligaţiilor bugetare ce pot intra în restructurare, astfel încât să poată forma obiecte ale structurii obligaţiilor bugetare listate la 31 decembrie 2020, şi nu la 31 iulie 2020. Acestea sunt măsuri pentru sectorul privat. Ele expirau majoritatea în 2020, în decembrie, sunt prelungite”, a mai spus Florin Cîţu.

Printre măsurile cuprinse în ordonanţă, premierul a menţionat şi „continuarea măsurii de soluţionare a solicitărilor de rambursare a TVA cu efectuarea contului ulterior”.

„Ştiţi foarte bine, acestea expirau în ianuarie, sunt prelungite până la 31 martie 2021. Aici, această măsură a fost întâmpinată cu foarte mult scepticism în spaţiul public. Ni se spunea că, dacă luăm această măsură va creşte evaziunea fiscală, tot felul de motive. Din contră, a fost una dintre cele mai bune măsuri pe care am luat-o. A facilitat rambursarea TVA mai rapid, companiile au avut aceşti bani, au putut să-şi plătească la rândul lor celelalte taxe şi aşa am reuşit în 2020 să avem venituri la buget fiscale mai mari decât 2019, deşi a fost un an de criză”, a adăugat Cîţu.

Ordonanță de urgență pentru domeniul Horeca
Guvernul aprobă miercuri OUG privind schema de ajutor de stat pentru sectorul HoReCa şi va încerca să obţină finanţare din fonduri europene pentru acest sprijin, a scris miercuri, pe Facebook, Claudiu Năsui, ministrul Economiei.

„La şedinţa de guvern de azi vom da OUG-ul pe HoReCa, sperăm să reuşim să o finanţăm din fonduri europene şi să găsim o soluţie pentru cei care, deşi au fost închişi forţat în timpul pandemiei, nu sunt eligibili pe program”, a declarat Claudiu Năsui.

Potrivit acestuia, bugetul schemei este de 500 de milioane de euro, adică 2,5 milioane de lei, care provin în întregime doar din bugetul de stat.

„Este o sumă colosală, mai ales într-un an infernal bugetar. Mă voi lupta ca măsura să fie finanţată pe fonduri europene. Nu de alta, dar cu banii aceştia puteam începe cea mai puternică reformă anti-sărăcie şi pro-dezvoltare: Zero taxe pe salariul minim. Ca să avem un ordin de mărime, impactul aplicării ei în agricultură ar fi sub un miliard de lei. Pentru o măsură care ar scoate din sărăcie zeci de mii de români, e foarte puţin. Din păcate o vom aplica abia din 2022 într-un sector care nu e încă ales, dar sper eu să fie cel al agriculturii. Nu de alta, dar s-ar preta foarte bine. Şi de acolo o extindem în tot restul economiei”, a mai spus ministrul Economiei.