O comunitate din Irlanda este în stare de șoc după ce o femeie de origine poloneză, în vârstă de 33 de ani, și fiica sa nou-născută au fost găsite decedate în propria locuință. Tragedia a fost descoperită vineri, 8 mai, în orașul Carrick-on-Suir din comitatul Tipperary, scrie Cancan.
Monika Kubasiewicz locuia în acea casă alături de partenerul său de viață și de ceilalți doi copii ai familiei. Trupurile neînsuflețite ale celor două au fost identificate în baia imobilului, la câteva ore după momentul decesului, de către echipajele medicale care nu au mai putut interveni pentru a le salva.
Primele date oferite de anchetatori sugerează că bebelușul și-ar fi pierdut viața în timpul procesului de naștere. Poliția irlandeză a precizat că, în acest stadiu al cercetărilor, nu există suspiciuni privind intervenția unei alte persoane sau circumstanțe de natură criminală.
Deși autopsia femeii a fost deja efectuată, autoritățile au decis să nu comunice public detaliile examinărilor medicale. Investigațiile continuă pentru a clarifica lanțul evenimentelor care au dus la acest final tragic.
„Garda continuă să investigheze toate circumstanțele privind descoperirea trupurilor unei femei, în vârstă de aproximativ 30 de ani, și ale unui copil, într-o locuință din Carrick-on-Suir, comitatul Tipperary, vineri, 8 mai 2026. Autopsia femeii a fost finalizată, însă rezultatele nu vor fi făcute publice din motive operative. Autopsia copilului urmează să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, iar rezultatele nu vor fi făcute publice din motive operative. În acest moment, ancheta Garda vizează pregătirea unui dosar pentru medicul legist”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției locale.
În urma evenimentului, consilierul local David Dunne a solicitat discreție din partea publicului, cerând evitarea teoriilor nefondate care ar putea afecta familia îndoliată.
„A avut loc o tragedie în Carrick-on-Suir. I-aș ruga pe oameni să nu speculeze despre ce s-a întâmplat și să nu distribuie informații pe care le aud sau le primesc”, a subliniat oficialul.