Femeie din Bihor dată dispărută, găsită moartă pe un câmp. Căutările s-au încheiat după ce un câine a adus un craniu la fermă

O femeie din județul Bihor care fusese dată dispărută a fost găsită moartă. Descoperirea a fost făcută după zile întregi de căutări la care au participat familia, polițiștii și vânătorii. Detalii despre acest caz au fost relatat de Kfetele.

Femeia se numește Alina Laura Nuțu și are vârsta de 46 de ani. Aceasta este originară din satul bihorean Curățele. Ea a plecat de acasă voluntar pe data de 8 august, în jurul orei 23.00, fiind văzută ultima dată atunci.

După ce a fost dată dispărută, familia a sesizat autoritățile. Au fost organizate căutări la care au luat parte echipaje de polițiști, vânători și membri ai familiei, folosindu-se inclusiv o dronă.

Cum a fost descoperită femeia

Alarma a fost dată săptămâna trecută, iar căutările s-au încheiat tragic vineri, pe 14 august. Proprietarul unei ferme a sunat la numărul de urgență 112 după ce unul dintre câinii săi i-a adus un craniu în fermă.

În urma verificărilor făcute de polițiști, s-a descoperit că este vorba chiar despre Alina. Mai multe rămășite au fost găsite pe un câmp dintre localitățile Curățele și Nimăiești, acestea fiind împăștiate de către animale.

Localnicii susțin că trupul prezenta leziuni, iar hainele erau rupte. Totuși, aceste informații nu au fost confirmate oficial până în prezent. De asemenea, localnicii cred că femeia ar fi căzut pe câmp și că și-ar fi găsit sfârșitul acolo din cauza temperaturilor ridicate și a unor probleme de sănătate.

Ancheta autorităților

În urma acestor descoperiri, autoritățile au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Cercetările continuă pentru a se stabili circumstanțele în care Alina a murit, de fapt.

Ancheta a fost preluată de către Parchetul de lângă Judecătoria Beiuș. Rămășițele pământești au fost duse la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor.

Medicii legiști vor efectua necropsia la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor. Aceasta va stabili data exactă, precum și cauza decesului femeii.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro