Fata Ronei Hartner a rămas orfană de mamă la numai 15 ani! Actrița a retras-o de la școală, pentru a-și petrece împreună timpul rămas…

eduard

Rona Hartner a pornit pe drumul fără de întoarcere, lăsând în urmă pe fiica ei, Rita, o adolescentă de 15 ani care i-a fost alături în lupta cu cancerul.

Chiar dacă era tânără, Rita nu s-a despărțit de mama ei și a fost retrasă de la școală în ultimul an pentru a petrece fiecare moment împreună.

În momentul în care medicii au comunicat gravitatea bolii actriței, Rita, la vârsta de 15 ani, a fost alături de ea, susținând-o în fața diagnosticului cu metastaze la creier și plămâni, primit la începutul lunii septembrie 2023.

“Fiica mea, Rita, scumpa de ea, mă susține necondiționat, prin simplul fapt că nu îmi arată când plânge și că este speriată de situație. Mai ales că doctorii i-au zis să meargă să facă să facă testamentul în favoarea ei.

“Rita este și foarte ambițioasă. A terminat școala de make-up artist în România și este foarte fericită de rezultatul pe care l-a obținut”, declara Rona Hartner.

Rona Hartner, explica originia numelui fiicei sale: „Am vrut să îi dau un nume quechuan, ca să nu își uite originile din Argentina, mai precis de la indienii quechuan”

Rita Sumalya s-a născut în Franța, fiind rezultatul relației dintre Rona Hartner și dansatorul argentinian Rocco Sedano, de la care s-au despărțit curând după nașterea ei.

Adolescenta locuiește în mare parte în Franța și, deși vorbește parțial limba română, a vizitat de multe ori România alături de mama ei. Interesată de artă, ea urmează în pașii mamei sale și a avut deja roluri în trei filme.

Despre alegerea celor două prenume pentru fiica sa, Rona a dezvăluit acest lucru cu câteva luni în urmă.

“Am vrut să îi dau un nume quechuan, ca să nu își uite originile din Argentina, mai precis de la indienii quechuan de unde vine străbunica ei, din partea tatălui. Am ales Sumalya care înseamnă „lumină frumoasă” și pe urma i-am pus și numele sfintei mele preferate, Sfânta Rita, și atunci are cele două nume”.

În iunie 2022,invitată în emisiunea La Măruță, Rona Hartner declara despre fiica sa:

“Acum fata mea e mai înaltă decât mine. Părul bleu. S-a terminat cu buclele alea blonde. Este în perioada când schimbă, la fiecare două săptămâni, culoarea de păr. Las să o facă acum și nu la 50 de ani. E o minune, mă mir de tot ce descopăr la ea. E foarte creativă. Îi dau un tricou normal și îl face în toate felurile.”

Și-a retras fata un an de la școală, pentru a sta împreună

În mai 2023 a venit împreună cu fiica sa în emisiunea lui Teo. Atunci Rona se credea complet vindecată de cancer.

“Anul acesta mi-am luat un an sabatic mamă-fiică, să descoperim mai multe lucruri împreună. Și o iau cu mine peste tot.

“Îmi dau seama că la 18 ani va pleca pe drumul ei, între șapte ani și acum a fost numai și numai la școală. Și eu de fiecare dată când plecam în România, ea rămânea cu mama. Iar eu, ca artistă, am simțit o suferință destul de mare. De aceea am optat să facă o școală acasă, este în Franța, și în același timp să mă urmeze peste tot. Home schooling, cu școală de modeling, cu alte chestii.”

“Nu prea îi place la școală cu foarte mulți copii, colegii nu au fost prea cool. Așa că home schooling îi convine mai mult.”

“Vrea să facă un curs de hair styling, pe culoare bio, va face și modeling. Și avem și un film în care va juca. A mai jucat, deja, în trei filme. Și e basistă”, a declarat atunci Rona Hartner.

Fata Ronei Hartner a terminat cursul de make up.

În septembrie anul acesta, Rona Hartener era convinsă că va birui boala și de această dată. Se simțea bine, tratamentul dădea roade și chiar intenționa să-l oprească. Dezvăluia atunci cu durere că medicii nu i-au dat șanse și chiar au trimis-o să-și facă testamentul.

”Doctorii mă trimiteau la notar să-mi fac testamentul, am fost cu copilul meu, a fost groaznic pentru noi, mi-am cumpărat loc de veci, dar Biserica e forță!”, spunea ea atunci. În ciuda optimismului său, din păcate s-a dovedit că medicii au avut dreptate. Metastazele au fost cele care i-au curmat viața.

Rona Hartner s-a născut pe 9 martie 1973, având un tată inginer proiectant și o mamă economistă. Are rădăcini germane din partea tatălui și românești din partea mamei. A început studiile la Școala de Muzică Titu Maiorescu în 1991, continuându-le la Academia de Teatru și Film din București din 1992.

În 1996, regizorul francez Tony Gatlif i-a oferit rolul principal în filmul Gadjo dilo – Străinul nebun, filmat în România. Prin această performanță, Rona a obținut Leopardul de Aur (Premiul special pentru interpretare) la Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Acest film a fost trambulina care i-a adus statutul de actor și celebritate.

Tot în 1996, a jucat în Asfalt-Tango, regizat de Nicolae Caranfil. Un an mai târziu, s-a mutat în Franța, apărând în thriller-ul Nekro, regizat de Nicolas Masson. În 1998, s-a întors în țară pentru a juca în Dublu Extaz, regizat de Iulian Mihu.

Rona a mai fost distribuită în Sexy Harem Ada Kaleh, regizat de Mircea Mureșan, în Le Divorce, regizat de Magna Tellman, și în Chicken with Plums, regizat de Marjane Satrapi.

O artistă complexă și talentată, Rona cânta la diverse instrumente, inclusiv chitară, saxofon și pian. În 1999, a lansat albumul său muzical „Seule ŕ Paris”. Vocea sa gravă și abilitățile incontestabile, împreună cu capacitatea de improvizație, au făcut-o o alegere ideală pentru interpretarea melodiilor Mariei Tănase.

Rona a participat de trei ori la emisiunea Te cunosc de undeva, de la Antena 1, în 2013, 2014 și 2022, alături de Johny Romano.

Căsătorită cu actorul argentinian Rocco Sedano, au o fiică, Rita Sumalya, în vârstă de 15 ani. În 2008, Rona și Rocco au divorțat. Cel de-al doilea mariaj, cu francezul Herve Camilleri, s-a încheiat după trei ani de relație și un an și jumătate de la nuntă. Despre ambii foști soți, Rona a mărturisit că nu au fost alături de ea în lupta împotriva cancerulu.

Lasă un comentariu