Se încearcă prevenirea scufundării vasului
Contrar primelor informații, se pare că un marinar din cei 12 aflați la bordul navei este rănit. El ar fi fost suprins de suflul exploziei. Ceilalți 11 au suferit atacuri de panică. Toate persoanele au fost evacuate și sunt în stare stabilă.
Bărbații au fost transportați la spital și urmează să fie supuși investigațiilor medicale amănunțite. De asemenea, Autoritatea Navală Română a transmis că nava este „relativ stabilă” și se încearcă prevenirea scufundării.
Deocamdată, nu se știe cauza exploziei. Totodată, întrebați de jurnaliști, reprezentanții Autorității Navale au precizat că sunt luate în calcul mai multe ipoteze. „Momentan nu există indicii concrete că aceasta ar putea fi cauza.
Pot fi foarte multe variante. (…) Așteptăm să vedem o verificare a corpului navei cu scafandri, pentru a ne putea spune cu exactitate dacă explozia a fost provocată din interior sau din exterior”, au transmis reprezentanții Autorității Navale.
Explozie pe o navă civilă, la Sulina, miercuri dimineață. Garda de Coastă a fost sesizată în jurul orei 7 dimineața cu privire la nava de marfă sub pavilion Togo. Din primele informații, se pare că 12 marinari se aflau la bord.
Explozie pe o navă civilă, la Sulina, după ce ar fi lovit o mină
Incidentul grav a avut loc 7-8 mile marine de gura de vărsare a canalului Sulina în mare. Potrivit generalului Mircea Mândrescu, citat de dcnews, există pericolul scufundării. Se pare că toate persoanele aflate în interior au fost evacuate.
Explozia s-ar fi produs la sala motoarelor a navei. Se vehiculează varianta conform căreia ar fi avut loc după ce nava ar fi lovit o navă marină. Informații contradictorii există și în ceea ce privește starea marinarilor.
La bordul navei se aflau cetățeni străini: șase sirieni, patru turci, un libanez și un egiptean. Inițial, la 112 s-a anunțat că toți cei 12 oameni ar fi răniți. Cel puțin unul dintre ei ar fi în stare gravă.
Ce transmite Garda de Coastă
„În data de 20.09.2023, la ora 06.50, urmare a unui mesaj de urgență “MAYDAY”, transmis in CH 16 VHF, de către o nava comercială. Prin care informează ca a avut loc o explozie la bord, M.R.C.C a declanșat o operațiune S.A.R. pentru salvarea echipajului acesteia.
La acțiunea de salvare a participat un mijloc de mobilitate din cadrul Gărzii de Coastă și o nava specializată SAR din cadrul ARSVOM.”,a anunțat Garda de Coastă.
„Toți membrii de echipaj au fost aduși în siguranță in portul Sulina, la bordul navei ARSVOM.”, a adăugat Garda. Totodată, autoritățile au anunțat că vor fi desfășurate cercetările. Ancheta va fi făcută de către Autoritatea Navala Română.
„La bordul navei tip general cargo- SEAMA, sub pavilion Togo, echipajul format 12 persoane, a necesitat evacuare de la bord.”, a informat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.
„Preluarea echipajului s-a efectuat în intervalul 07:20- 07:30 și au fost predați în siguranță către echipajul de ambulanță din Portul Sulina, la ora 08:25”, a adăugat (ARSVOM).