Explozia de la Călimăneşti a lăsat în urmă familii traumatizate. Florin a murit la 37 ani, iar doi doi copii au rămas fără tată!

eduard

Explozia de la Călimănești, din noaptea de miercuri spre joi, a îndoliat zona Moldovei. Noi detalii despre viaţa personală a victimelor s-au aflat.

Florin, 37 ani, este unul dintre cei 4 muncitori care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident.

Soţia şi cei 2 copii, sfâşiaţi de durere
Muncitorul de pe şantier a lăsat în urmă doi copii orfani şi o soţie care plânge neîncetat.

„Noaptea de 20 spre 21 septembrie a zguduit Dumitreștiul. Explozia din miezul nopții, de la Călimănești, a secerat patru vieți nevinovate printre care se afla și consăteanul nostru, BOCU FLORIN, în vârstă de 37 de ani, fiul lui Tudorel Bocu din satul Motnău.

Au rămas doi copii fără tată, o soție neajutorată și părinții distruși de durere. Suntem alături de familia îndoliată și ne rugăm pentru sufletul celui plecat prea devreme dintre noi. Dumnezeu să-l ierte!”, au scris reprezentații Primăriei Dumitrești, localitatea din care era Florin.

Mesaje pentru familia îndurerată
Soția lui Florin a postat la rândul său o fotografie în care apar soțul său, dar și cei doi copii. Oamenii şi-au exprimat susţinerea în zona de comentarii

„O a doua stea ce vă veghează…Multă putere, Mihaela,putere să mergi înainte pentru puiii voştri! Condoleanțe!”, „Dumnezeu să îl odihnească în împărăția cerurilor! Familiei condoleanțe!”,

„Drum lin, Florin! Erai un om minunat! Meritai să traiești până la adânci bătrâneți lângă comorile tale.Mihaela, să-ți dea Dumnezeu putere să treci peste acest necaz, deși…e greu!”,

Mihaița dragă ,eu nu găsesc cuvinte ,nu știu ce să spun, cum să spun ,cum să-ți alin durerea…știu că ai lângă tine o mulțime de oameni care te iubesc și care îți mângâie inima.

Sper ca puiul tău să își găsească liniștea și să-ți călăuzească pașii, să nu te pierzi din cauza durerii și să îți crești băieții! Dumnezeu să-l țină lângă El!”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Lasă un comentariu