O excursie montană în Masivul Bucegi s-a transformat într-o situație de urgență după ce un cadru didactic a fost lovit de trăsnet în timpul unei furtuni. Incidentul, relatat de Kanal D, a avut loc pe traseul care leagă Vârful Omu de Peștera Ialomiței, în timp ce un grup de 14 elevi și profesorul lor coborau de pe munte.
În zona Stânei Șugări, grupul a fost surprins de o furtună violentă, moment în care cadrul didactic a fost lovit de fulger, pierzându-și cunoștința.
„Astăzi, echipa Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a intervenit pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei persoane lovite de trăsnet în Masivul Bucegi. Un grup format din 14 copii, însoțiți de un cadru didactic, cobora pe traseul turistic Vârful Omu – Peștera Ialomiței, când a fost surprins de o furtună puternică. În zona Stânei Șugări, cadrul didactic a fost lovit de trăsnet, rămânând inconștient și în imposibilitatea de a se deplasa”, a transmis Salvamont într-un comunicat pe Facebook.
Imediat după producerea evenimentului, elevii au dat dovadă de prezență de spirit și au ajuns la Stâna Șugări, unde au solicitat ajutorul ciobanului aflat în zonă. Acesta a alertat Dispeceratul Salvamont, oferind coordonatele necesare pentru ca echipele de intervenție să ajungă rapid la fața locului.
Salvatorii montani au acordat primul ajutor victimei, care prezenta arsuri de gradul I și II pe aproximativ 30% din suprafața corpului. Ulterior, aceasta a fost transportată pe targă până la Baza Salvamont Peștera, de unde a fost preluată de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean pentru a fi dusă la spital.
„Copiii au reușit să ajungă la stână, unde au solicitat ajutor. Ciobanul aflat la stână a alertat imediat Dispeceratul Salvamont, oferind informații despre locul producerii incidentului și starea victimei. O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița s-a deplasat de urgență la locul intervenției. După acordarea primului ajutor și stabilizarea victimei, salvatorii montani au transportat persoana pe targă, prin teren dificil, până la Baza Salvamont Peștera. De la baza Salvamont, victima a fost preluată de echipajele SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean, care au continuat acordarea asistenței medicale și transportul către o unitate spitalicească”.
Pe lângă cadrul didactic, un elev a necesitat, de asemenea, îngrijiri medicale, fiind transportat la unitatea spitalicească pentru investigații suplimentare. Restul grupului a fost escortat în siguranță de către salvamontiști până la autocarul care îi aștepta, fiind ulterior conduși la pensiunea din Bușteni unde erau cazați.
„Ulterior, echipa Salvamont a revenit în teren pentru recuperarea celor 14 copii, care au fost conduși în siguranță până la autocarul ce îi aștepta, fiind transportați ulterior la pensiunea din Bușteni”, se mai precizează în comunicatul Salvamont Dâmbovița.
În urma acestui incident, reprezentanții Salvamont reamintesc turiștilor importanța respectării măsurilor de siguranță în timpul fenomenelor meteo extreme. Aceștia recomandă evitarea crestelor și a zonelor expuse în cazul descărcărilor electrice.
„Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița atrage atenția asupra riscurilor majore generate de furtunile în zona montană. În cazul apariției descărcărilor electrice, turiștii trebuie să părăsească zonele expuse, să evite crestele, vârfurile și obiectele metalice izolate și să solicite sprijin de specialitate atunci când situația o impune. Mulțumim ciobanului de la Stâna Șugări pentru spiritul civic și promptitudinea cu care a anunțat evenimentul, precum și echipajelor SMURD și Serviciului de Ambulanță Județean pentru buna colaborare în gestionarea acestei intervenții. Ii rugam pe turiştii ce doresc sa ajunga în zona montană a județului Dâmbovița, să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor si conditiile meteo. Solicitați cu încredere sprijinul Echipei Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița”, au transmis salvamontiștii.