Ema Oprișan are un nou bărbat în viața ei, pe nume Răzvan. Cei doi se cunosc de ceva timp și s-au apropiat după ce au colaborat la câteva proiecte. În cadrul acestor proiecte, ei au început să vorbească și au descoperit că au afinități.
Momentan, cei doi au decis să nu facă planuri pe termen lung și să nu se afișeze în mod public. Despre această situație, Ema a vorbit într-o emisiune, conform informațiilor publicate de Wowbiz. Ea a explicat că bărbatul a ieșit recent dintr-o relație de unsprezece ani pe care a încheiat-o definitiv.
Vedeta a transmis următoarele: „I-am spus lui Răzvan: Măi, nu ştiu dacă suntem încă pregătiţi să ne afişăm. Noi suntem într-o cunoaştere, tu abia ai ieşit dintr-o relaţie. El a terminat o relaţie de unsprezece ani, mi se pare că el este un om, la fel ca şi mine, atunci când pune punct definitiv, să fie punct”.
Ema Oprișan a precizat că o respectă pe femeia care i-a fost alături partenerului său timp de mai mulți ani. „Eu o respect pe femeia care i-a fost alături, îi respect anii în care au fost împreună, şi eu am trecut prin situaţie”, a declarat aceasta.
Bruneta a menționat că nu vrea să își facă planuri de viitor și preferă să se bucure de prezent. „Nu ne gândim la viitor, chiar dacă este urât ceea ce spun. Toată viaţa mi-am făcut planuri şi nu am ajuns niciodată nicăieri. Ce îmi doresc, este să mă bucur de tot ceea ce este, să trăiesc momentul”, a adăugat ea.
Comentariile celor din jur nu le schimbă perspectiva, iar cei doi își asumă ceea ce simt. Despre opiniile exterioare, ea a precizat: „Dacă gura lumii vorbeşte, măcar să ne deranjeze, noi ştim că noi suntem reali, suntem veridici, noi nu ne ascundem de ceea ce simţim. Nu ne imaginăm şi nu ne vindem promisiuni. Simt că am lângă mine, în momentul de faţă, un om care mă ascultă, care mă înţelege, cu care pot să mă sfătuiesc. Un om cu care îmi pot face planul despre cum va arăta viaţa mea în Bucureşti, nu neapărat lângă el, ci alături de copii”.
Viața Emei Oprișan s-a schimbat considerabil în ultima perioadă. Aceasta a plecat din Timișoara și s-a mutat în București împreună cu copiii. În acest nou capitol, Răzvan a devenit una dintre persoanele care o sprijină și o ajută în activitățile zilnice, cum ar fi aducerea de mâncare pentru micul dejun.
Ema a subliniat că noul partener nu a intrat în viața ei pentru a face cuiva în ciudă. De asemenea, ea a vorbit despre eforturile pe care le-a făcut anterior pentru a-și salva căsnicia.
Despre finalul fostei sale relații, ea a încheiat cu următoarele declarații: „În momentul în care eu punct punct definitiv, nu las nicio portiţă, din momentul următor, pot să fiu cu oricine. Până să consider să postez cu Răzvan, până atunci, am făcut tot posibilul pentru a da…, nu şanse, nu sunt eu nimeni să pot da şanse, a, dar am încercat tot posibilul meu să-mi pot continua căsnicia”.