Elena Merișoreanu, accident grav în urma unei căzături. Artista a ajuns cu piciorul imobilizat

Elena Merișoreanu a trecut recent printr-un moment dificil, după ce a suferit o căzătură care i-a provocat o accidentare serioasă. Interpreta de muzică populară a ajuns să aibă piciorul imobilizat din cauza unei fracturi la gleznă, care a început cu o entorsă. Potrivit BZI, evenimentul s-a produs în urma unei clipe de neatenție.

Accidentul i-a dat planurile peste cap unei persoane obișnuite cu un program încărcat și numeroase deplasări. Chiar dacă perioada de repaus nu este ușoară pentru ea, artista încearcă să privească situația cu optimism. „Mulțumesc lui Dumnezeu, deocamdată stau bine cu sănătatea. Am avut o fractură la gleznă, un butuc așa pe picior, ce să fac… Am căzut și mi-am făcut o entorsă. Trece, toate trec”, a declarat aceasta.

În mijlocul acestei perioade delicate, interpretă a avut parte de o mare bucurie care i-a alinat durerea. Ea și-a botezat cel de-al doilea strănepot, eveniment pe care îl consideră una dintre cele mai mari binecuvântări din viața sa. „Sunt fericită, mi-am botezat al doilea strănepot, așa că pentru mine este cea mai mare bucurie”, a mărturisit ea.

Pe lângă problema de sănătate, artista și-a exprimat nemulțumirea legată de creșterea prețurilor. Aceasta susține că facturile și produsele de bază au ajuns la valori extrem de ridicate. „La mine stă treaba foarte rău. N-am plătit atât de mult în viața mea. Enorm de scumpe sunt. Toate au luat-o razna”, a spus ea.

Mergând des prin provincie, interpreta afirmă că observă direct dificultățile oamenilor și problemele pe care le întâmpină cu cheltuielile zilnice. „Atâtea scumpiri în toate domeniile nu se poate. Facturile au luat-o razna, produsele stricte, absolut tot. Eu merg mult prin provincie, dar vreau să spun că lumea o duce rău de tot”, a adăugat aceasta.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro