Cornelia și Lupu Rednic, care formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbizul românesc, sunt căsătoriți de 33 de ani. Într-un interviu recent, cei doi artiști au vorbit despre elementele care au stat la baza relației lor solide.
Potrivit Corneliei Rednic, succesul căsniciei lor se datorează iubirii, respectului și toleranței, dar și faptului că au avut mereu un scop comun.
„Important, ca să rămâi împreună, este ca cei doi soți să se placă. Totul pleacă de la iubire și de la respect. La fel de importantă este și toleranța, pentru că suntem totuși diferiți. În plus, ca să ai un scop comun, e bine să tragi la aceeași căruță, cum se zice în popor. Căci, dacă unul vrea ceva, iar altul vrea altceva, nu e bine”, a explicat artista.
Cântăreața a rememorat începuturile mariajului, când s-au confruntat cu dificultăți financiare și șomaj, deși au fost ajutați de părinți la început. Ea a subliniat însă că aceste greutăți nu i-au adus nefericirea, ci i-au ambiționat să lupte pentru a reuși. „Lipsa banilor ne-a ambiționat, am fost mai îndârjiți să răzbim în viață”, a precizat ea.
Totodată, a menționat rolul esențial al soțului său în cariera sa muzicală. „Soțul meu era mult mai matur, el m-a încurajat să pornim pe acest drum al cântecului popular autentic, să fim reprezentanții Maramureșului nostru iubit”, a declarat Cornelia Rednic pentru Click.
La rândul său, Lupu Rednic a confirmat că respectul, iubirea și ajutorul reciproc sunt pilonii relației lor, consolidată și de faptul că sunt parteneri pe scenă.
„Suntem fericiți, pentru că ne respectăm, ne iubim, ne ajutăm, suntem împreună și pe scenă. (…) ca să facem și o glumă, pot spune că soția mea este fericită, iar eu sunt căsătorit. Dar, ca să revenim la lucrurile serioase, vă spun că atunci pleci la drumul vieții, de jos, când mergi, umăr la umăr, frumos, cu seriozitate și punctualitate, nu ai cum să nu rămâi cu omul acela alături”, a adăugat soțul ei pentru sursa citată.