Un bărbat de 78 de ani și soția sa, în vârstă de 57 de ani, au fost găsiți morți în curtea casei lor din Cebza, județul Timiș, ambii fiind înjunghiați. Descoperirea macabră a fost făcută de fiul lor, care a alertat imediat autoritățile. Ancheta este în curs de desfășurare, iar anchetatorii iau în calcul atât varianta unui conflict conjugal care a degenerat, cât și posibilitatea unui act criminal extern.
Potrivit informațiilor preliminare, cei doi soți ar fi avut un conflict violent, care s-a soldat cu înjunghierea reciprocă. Totuși, nu este exclusă nici ipoteza ca aceștia să fi fost uciși de o terță persoană, a precizat sursa Observator.
Soții erau considerați persoane retrase, care locuiau de câțiva ani în Cebza, după ce s-au mutat din Timișoara. Bărbatul era imobilizat într-un scaun cu rotile de mai mulți ani, iar soția sa se ocupa în întregime de gospodărie, casă și grădină. Vecinii au relatat că femeia se plângea adesea de dificultățile fizice pe care le întâmpina, iar fiul lor îi vizita frecvent.
O localnică a declarat pentru Știrile Pro TV: „M-a sunat băiatul, că mă roagă să vină aici că părinții lui sunt înjunghiați. Ea chiar și azi de dimineață m-a sunat la prima oră ca să știu că dacă se întâmplă ceva, că îi e înconjurată casa. Ea zicea că e o mafie care îi urmărește.”
Poliția a demarat cercetările la fața locului, găsind două cuțite de bucătărie care ar fi fost folosite în atacurile soldate cu decesul celor doi soți. Vecinii sunt surprinși de incident, subliniind că de-a lungul timpului nu au existat conflicte majore în familie.
Un localnic a afirmat: „Se mai auzea că au dat foarte multă lume la poliție, dar nu știm. N-ar fi fost probleme între ei niciodată.”
Alți vecini au descris cuplul drept persoane rezervate, care țineau ușa încuiată permanent. „Ea se plângea, se plângea că îi e greu, fizic să facă singură toată treaba”, au mai spus aceștia.