Doliu în PSD. Un fost prefect și parlamentar al partidului a murit

0

Doliu în PSD. Social-democratul Ion Florescu, fost prefect de Gorj în 2009, ex-senator și deputat, a decedat miercuri în timp ce era internat într-un spital din Brașov.

Fostul senator și deputat PSD Ion Florescu suferea de probleme cardiace și se afla internat la spitalul din Brașov pentru o intervenție chirurgicală pe cord.

Ion Florescu nu a mai apucat să facă operația deoarece a decedat, informează Gorjeanul.ro. Potrivit presei locale, Ion Florescu a deținut și pozițiile de subprefect și prefect de Gorj.

Mesaje după moartea lui Ion Florescu
Colegii de partid din PSD Gorj regretă trecerea în neființă a lui Ion Florescu, chiar dacă acesta s-a retras de ani buni de pe scena politică. Ion Florescu ar fi împlinit în martie 71 de ani.

„Astăzi a plecat dintre noi, Ion Florescu.
Începând de azi suntem lipsiți de sfaturile bune, de zâmbetul său care ne dădea încredere că putem birui, pentru dreptate și pentru adevăr.
Îi voi mulțumi toată viața pentru tot ceea ce a făcut pentru mine și pentru toți care i-au fost alături.
Ion Florescu a făcut ca lumea să fie mai bună. Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule Florescu!”, a spus Adrian Tudor, fostul viceprimar al orașului Tg. Jiu.

Cine a fost Ion Florescu
Ion Florescu (n. 20 martie 1950) a fost un om politic român. Activitatea politică a lui Ion Floresc, potrivit Gorjonline.ro :

1975-1990, activitate în sectorul de producţie (exploatări forestiere);

1990-1995, UJSL Gorj, preşedinte;

1995-1996, subprefect Gorj;

1996-2000, director Direcţia Administraţie Publică Locală a C.J. Gorj.

Ion Florescu a fost ales deputat în legislatura 2000-2004 pe listele PDSR, care a devenit PSD în iunie 2001.

Ion Florescu a fost ales senator român în legislatura 2004-2008 în județul Gorj pe listele partidului PSD.

În legislatura 2000-2004, deputatul Ion Florescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Japonia și Republica Franceză-Adunarea Națională. Ion Florescu a avut 65 de luări de cuvânt în 34 de ședințe parlamentare și a inițiat 5 propuneri legislative, din care 2 au fost promulgate legi. Ion Florescu a fost membru (secretar) în comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

În legislatura 2004-2008, senatorul Ion Florescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Federația Rusă, Republica Islamică Pakistan, Regatul Bahrein și Republica Turkmenistan. Ion Florescu a avut 51 de luări de cuvânt în 40 de ședințe parlamentare și a inițiat 18 propuneri legislative, din care 2 au fost promulgate legi. Ion Florescu a fost membru în comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și în comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții.

În martie 2009, Ion Florescu a fost numit prefect de Gorj.