Doi bărbați din Capitală ar fi fost duși pe câmp și bătuți de polițiști. Ce spun agenții

0

Un bărbat din Capitală lansează acuzații grave. Omul spune că el și amicul său ar fi fost bătuți cu bestialitate de polițiști pe un câmp de lângă București.

S-ar fi ajuns la astfel de scene după ce le-ar fi atras atenția agenților că nu poartă mască de protecție și ar fi încercat să ajute un individ pe care oamenii legii îl încătușau.

Polițiștii cu pricina nu au fost deocamdată identificați, dar anchetatorii fac acum cercetări pentru purtare abuzivă. Între timp, voci din poliție susțin că agenții ar fi fost ținta unei răzbunări.

Un bărbat susţine că s-ar fi ales cu contuzii luni noapte, când el şi un amic ar fi fost agresaţi de un echipaj de poliţie. După cum povesteşte omul, conflictul a izbucnit în Sectorul 4 al Capitalei, lângă Cimitirul Bellu. Cei doi ar fi încercat să intervină pentru a ajuta un individ pe care agenţii ar fi vrut să îl încătuşeze.

Mihai Gheorghe, victimă: “Le-am atras atenţia că nu poartă nici măşti şi atunci am fost înjurat ca de ce mă bag eu, mi s-au pus cătuşele, am fost băgat în maşina de poliţie, mi s-au dat trei jeturi de spray paralizant. Credeam iniţial că mă duc la secţia de care aparţin.”
Poliţiştii l-ar fi dus însă pe un câmp din Jilava, la o distanţă de cel puţin şase kilometri. L-ar fi bătut cu bestialitate fără să se legitimeze, susţine acesta, şi i-ar fi aruncat telefonul pe calea ferată.

Mihai Ionuț, victimă: “M-au pus pe burtă şi au început să dea cu bastoanele în mine şi pe tălpi şi pe zona dorsală.”

Dar incidentul a fost reclamat abia după aproape 24 de ore. Poliţişti de la Secţia 16 au mers la cei doi acasă, însă indivizii nu ar fi vrut să depună plângere. Abia pe 2 septembrie au fost duşi la secţie de un echipaj de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi au dat declaraţii. În procesul verbal scrie inclusiv că indivizii s-ar fi aflat în stare avansată de ebrietate.

Voci din poliţie susţin că la mijloc este vorba despre o răzbunare.

Polițist: “Poliţiştii Secţiei 16, şi poate cei care se aflau în serviciu la acea oră, cu o săptămână înainte demascaseră contrabandă cu ţigarete de la Piaţa Reşita. După o perioadă, o săptămână, două săptămâni, apar aceşti indivizi care îi acuză tocmai pe acei poliţişti care demascaseră contrabandă cu ţigarete de la Piaţa Reşita şi care vorbeau despre şefii lor şi îşi acuzau şefii că ar fi în legătură cu acei contrabandişti.”

Poliţiştii care i-ar fi bătut pe cei doi bărbaţi nu au fost incă identificaţi, dar a fost deschis un dosar penal în rem pentru purtare abuzivă. Investigaţiile vizează deocamdată fapta, nu persoană.