O anchetă a fost deschisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș, care a sesizat Poliția, după ce o fată de 11 ani, adoptată în urmă cu opt ani, a fost internată într-un spital din Baia Mare în stare gravă și cu semne de malnutriție. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Anchetele autorităților au fost declanșate după ce fetița a ajuns la Spitalul „Constantin Opriș” din Baia Mare cântărind sub 20 de kilograme, o greutate mult inferioară celei normale pentru vârsta ei. Pe corpul minorei au fost observate și posibile semne de abuz.
Alerta a fost dată de reprezentanții unității medicale, care au sesizat instituțiile statului, conform procedurii aplicabile în cazurile în care un copil este suspectat a fi victima neglijenței sau a abuzurilor.
Directorul DGASPC Maramureș, Silviu Ungur, a confirmat pentru News.ro că instituția a fost înștiințată de spital despre situația fetei în data de 27 octombrie, aceasta fiind internată din cauza stării de malnutriție.
„Noi am intervenit, am mers la spital, am stat de vorbă şi cu mama fetiţei. Am cerut ordin de protecţie, care a fost respins, asta e altă poveste, am comunicat Poliţiei şi aşteptăm ca fiecare instituţie să îşi facă treaba. Copilul trebuie să se pună pe picioare din punct de vedere medical, o vom lua dacă situaţia o va impune. Sigur că sunt probleme din moment ce am anunţat Poliţia, am constatat că lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat directorul DGASPC Maramureş pentru News.ro.
Oficialul a adăugat că, dacă situația o va impune, DGASPC va depune o nouă solicitare pentru emiterea unui ordin de protecție.
Conform sursei citate, copila a fost adoptată la vârsta de trei ani.
Fata se află în continuare sub supraveghere medicală în spital, în timp ce la nivelul DGASPC se elaborează un raport privind situația acesteia.