Destin crunt al unui puști de șase ani! Copilul a avut parte de o moarte fulgerătoare, după ce o căruță s-a răsturnat peste el!

0

Un copil de șase ani s-a stins din viață, în această dimineață, în Dâmbovița, în urma unui accident cumplit. Minorul a avut parte de o moarte fulgerătoare, după ce a fost strivit de o căruță, care s-a răsturnat peste el. Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața celui mic. Un ecliptoer SMURD a intervenit, însă, din păcate copilul a pierit.
Scene teribile de la locul accidentului
Destinul trist al copilului de șase ani, din comuna Vulcana Pandele, Dâmbovița, a făcut înconjurul țării, în această dimineață. Minorul a fost prins sub un morman de fiare și lemne și nu s-a putut face nimic pentru a-i salva viața, impactul fiind mult prea puternic pentru cel mic. Momentan, nu se știu împrejurările în care a avut loc nefericitul eveniment, însă autoritățle desfășoară o anchetă.
Copilul a fost eliberat de sub căruță, de pompieri și cadrele medicale sosite la locul intervenției. Victima prezenta politraumatisme, iar echipajul SMURD a început manevrele de resuscitare. În sprijinul acestuia a venit și un echipaj de la SAJ Dâmbovița cu medic. În prezent, polițiștii fac cercetări ca să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul.

„Echipajul SMURD ajuns la fata locului a inceput manevrele de resuscitare. A sosit si un echipaj de la Serviciul Judetean de Ambulanta cu medic. A fost solicitata interventia elicopterului SMURD care va ateriza pe stadionul din localitate”, a transmis ISU Dambovita.