Descoperire uimitoare: Mai nou telefoanele mobile pot recunoaște dacă suntem infectați cu noul virus, COVID-19.

0

În viitorul apropiat telefoanele mobile ne pot fi de mare ajutor pentru depistarea infectaților cu Covid-19, telefoanele pot depista până și asimptomaticii. În Universitatea MIT din Statele Unite se află un grup de cercetători care au descoperit că persoanele infectate tușesc diferit față de cele care sunt sănătoase.

Telefonale pot sesiza dacă un om este bolnav cu ajutorul inteligenței artificiale care se află chiar în telefoanele lor, medicii își vor da seama doar prin analizarea înregistrărilor cu persoanele care tușesc. Această tehnologie este capabilă să facă diferența între tusea unui om sănătos și a unuia care este infectat, această diferență nu este sesizabilă cu urechea umană.

Din toate analizele făcut până în prezent de către calculatoare reiese că acestea au avut o precizie de 98,5%
Înregistrările cu tusea persoanele au fost transmise și analizate de către un super computer care a identificat cu o precizie de 98,5 la sută pe absolut toți cei ce erau asimptomatici cât și pe cei ce erau infectați cu noul virus Covid-19.

Se presupune că dacă toți ne am testa prin această metodă înainte de a părăsi locuința numărul infectărilor cu noul virus ar avea o scădere drastică în ultima perioadă și am putea micșora răspândirea acestuia.

Brian Subirana, cercetător în Laboratorul Auto-ID al MIT a declarat în felul următor: ”Implementarea eficientă a acestui instrument de diagnostic de grup ar putea diminua răspândirea pandemiei dacă toată lumea o folosește înainte de a merge la o sală de clasă, la o fabrică sau la un restaurant”,

Universitatea și toți cei ce lucrează acolo vor să dezvolte o aplicație pe baza acestui studiu care să poată identifica persoanele care sunt infectate cu Covid-19, chiar și pe cele asimptomatice iar aplicația să fie complet gratuită pentru a putea beneficia toată lumea de ea.

Dacă acest lucru s-ar întâmpla am putea micșora numărul de infectări noi pe zi.