De ce Raluca Bădulescu a mers la Asia Express cu fostul ei soț, Florin Stamin, și nu cu fiul ei, Alex: „Mie mi-ar fi plăcut, dar ştiu că…”

Participarea Ralucăi Bădulescu la noul sezon Asia Express 2025 a fost confirmată, iar partenerul ei în competiție este fostul soț, Florin Stamin. Cei doi au divorțat în 2022, după o căsnicie de 15 ani, însă au menținut o relație de prietenie.

Inițial, vedeta și-ar fi dorit să participe alături de fiul ei, Alex, în vârstă de 22 de ani, însă acest plan nu s-a concretizat din două motive principale. Unul dintre ele a fost legat de propria sa personalitate, considerând că ar fi fost dificil de gestionat într-o astfel de competiție.

„El e mândru de mine şi şi-ar fi dorit să meargă el cu mine în această competiţie. Şi mie mi-ar fi plăcut, dar eu ştiu că sunt foarte greu de ‘mânuit’”, a declarat Raluca Bădulescu pentru okmagazine.ro.

Cel de-al doilea motiv a fost de natură academică. La momentul filmărilor, fiul său se afla în ultimul an de facultate, ceea ce făcea imposibilă plecarea sa din țară.

„Alex era în ultimul an de facultate. El tocmai a terminat facultatea la ASE, aşa că nu era momentul potrivit ca el să plece din ţară având examene de final de an etc. Acum s-a înscris la master. Suntem cei mai mândri din lumea asta de el, avem cel mai ‘soare’ băiat din lumea asta!”, a adăugat ea pentru aceeași sursă.

Pentru cele trei săptămâni petrecute în competiție, Raluca Bădulescu a încasat un onorariu de 2.500 de euro pe săptămână, ajungând la un total de 7.500 de euro. Florin Stamin a primit o sumă mai mică, contractele fiind negociate individual în funcție de notorietate. La aceste sume se adaugă și valoarea unei amulete de 1.000 de euro, pe care cei doi au împărțit-o.

Noul sezon, intitulat „Asia Express Drumul Eroilor”, se desfășoară în Filipine, Vietnam și Coreea de Sud. Printre concurenți se numără Mara Bănică și Serghei Mizil, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica sa, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul său, Alejandro, precum și Karmen și hair-stylista Olga Barcari.

Într-un interviu pentru Cancan.ro, Raluca Bădulescu a povestit despre un sfat primit de la Florin Stamin în timpul filmărilor, legat de dificultățile întâmpinate la autostop.

„Am avut diverse peruci în fiecare zi și mi-a spus Florin, la un moment dat, ‘Făi, fii atentă aici, de mâine pune-ți peruca deschisă la culoare, blondă sau ceva, pentru că dacă te văd ăștia și încruntată, și nervoasă, și cu păr d-ăsta închis la culoare, nu te ia nici dracu’, că semeni cu o vrăjitoare’. Că era și întuneric la un moment dat. De a doua zi am început și am purtat peruci deschise la culoare, m-am gândit că poate s-au speriat că oi fi vreo vrăjitoare… și am ascultat sfatul lui Florin. N-am avut mare noroc la autostop în continuare, dar haide, a fost mai bine, să zicem”, a relatat vedeta.

Ea a mărturisit că autostopul a fost cea mai mare provocare a competiției.

„Autostopul, să moară Franța și Marea Britanie dacă nu-mi venea să le crăp capetele celor care nu opreau. E adevărat că eu aș fi vrut să oprească prima mașină. Dar nu că nu oprea prima, nu oprea nici a 115-a, era ceva rău! Blondă, sexy… și chiar nici așa nu opreau”, a mai spus ea.

În ciuda dificultăților, de la condițiile de cazare la șocul cultural, Raluca Bădulescu consideră experiența una excepțională, pe care ar repeta-o oricând în contextul emisiunii.

„În Asia Express a fost totul greu pentru mine, dar de la cazare, la autostop, la mirosul de sărăcie, la faptul că nu eram învățată cu condițiile de acolo, nu mă așteptam. Una este ce se vede la televizor, e cu totul altceva în realitate, este mai presus decât orice imaginație, dar una peste alta, m-aș mai duce oricând în Asia Express. Pe cuvântul meu de onoare, a fost cea mai fantastică experiență a vieții mele”, a concluzionat ea pentru sursa citată.

Etichete: