Dani Oțil A Jignit-O Pe Ramona Olaru. Colegii Lui Au Rămas Mască Când Au Auzit

eduard

Dani Oțil a jignit-o pe Ramona Olaru de față cu ceilalți colegi de platou. Matinalul de la Antena 1 a făcut o remarcă puțin deplasată chiar în timpul emisiunii pe care o prezintă. Viitorul tătic știe deja ce nu va avea voie să facă urmașul lui la adolescență.

Potrivit acestuia, până la vârsta de 16 ani nu are voie să fumeze , dar nici să-i vină acasă cu ”fete precum Ramona Olaru” sau “tatuate”.

Dani Oțil a jignit-o pe Ramona Olaru de la Neatza
Dani Oțil a început povestea amintind de copilăria lui. ”Apropo de diversificare, ai mei se simt și acum foarte prost, pentru că am fost lăsat la o vecină și toți își aduceau aminte de mine într-o anumită formă. Tot timpul eram în geamul doamnei cum sunt fetele de la Amsterdam. Stăteam cu mucii la nas și cu biscuitele în mână și plângeam. Vecina aceea stătea cate 3-4 ore la coadă la ceva. Vă dați seama, aveam acces la aragaz, la orice”, a mărturisit Dani Oțil.

”Nici copilul meu nu va mânca broccoli pentru că eu nu îl suport. Arată ciudat, miroase ciudat. O să îl las totuși pe el să aleagă. În al doilea rând, nu sunt pregătit. Am destule sfaturi, că d-aia am internet. Să vezi ce șuturi își ia dacă fumează la 16 ani. Sau să-mi vină cu vreo Ramona acasă sau cu vreo tatuată. Îl șutez de nu se vede”, a zis Dani în ediția de marți a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.

Ramona Olaru a petrecut în Dubai alături de Dani
Ramona Olaru a petrecut în Dubai chiar alături de prezentator, dar și de alți prieteni comuni. Despre Ramona Olaru, Dani a ținut să facă o dezvăluire inedită despre ce a pățit frumoasa blondină într-un mall din Dubai. ”Singurul om care a fost rugat să pună ceva pe el într-un mall din Dubai. S-a dus și și-a cumpărat un trening ca să se îmbrace. Ei nu se uită la Neatza”, a spus Dani despre Ramona Olaru.

În a doua zi a acestei vacanțe, Gabriela Prisăcariu a anunțat și sexul copilului pe care urmează să îl aibă cu Dani Otil.

Deși acum Dani pare să se fi hotărât cu exactitate asupra a ce are voie și ce nu copilul său, în urmă cu ceva timp acesta declara că nu este pregătit să fie tată.

“Nu sunt pregătit, cu două pompe nu mă voi descurca niciodată: pompa de sân și pompa de muc. Nu înțeleg nici pompa de sân, știu sigur că mama nu a avut, nici pompă de muc, Răzvan mi-a zis de ea”, a reacționat Dani Oțil în cadrul matinalului de la Antena 1.

Dani Otil a jignit-o pe colega lui Ramona Olaru chiar de față cu ceilalți colegi de platou. Momentul a fost însă depășit cu lejeritate și cu zâmbetul pe buze.

Lasă un comentariu