Cvadrupleți prematuri transferați de urgență. Misiune medicală contracronometru pentru salvarea nou-născuților

Patru bebeluși născuți prematur au fost transportați de urgență la Brașov, cu avionul și cu ambulanțele, conform Știrile ProTV. Cvadrupleții, trei fetițe și un băiețel, s-au născut în Miercurea Ciuc, după o sarcină obținută prin inseminare artificială. La naștere, copiii au cântărit 810 de grame fiecare.

Micuții, care se numesc Attila, Abigél, Alíz și Andrea, au venit pe lume prin operație de cezariană la doar 26 de săptămâni. Din cauza stării lor, ei au avut nevoie de internare pe secția de Terapie Intensivă, iar medicii au hotărât transferul de urgență la o maternitate din Brașov. Mai mulți medici și asistenți de la Brașov au fost chemați de acasă pentru această intervenție.

Transportul copiilor s-a făcut prin mobilizarea mai multor echipaje. Două dintre fetițe au fost transportate cu un elicopter SMURD, în timp ce a treia fetiță și frațiorul său au fost transportați cu ambulanțele.

Constantin Carpacea, directorul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie din Brașov, a declarat: „Colegii s-au mobilizat, au fost prezenți, spre fericire, copiii au venit pe rând, la o oră două diferență unul de celălalt, astfel încât toată echipa a putut să preia fiecare copil și să-l pună pe linia de tratament potrivită”.

În prezent, nou-născuții se află la Brașov și sunt în afara oricărui pericol. Mama în vârstă de 31 de ani a rămas în Miercurea Ciuc.

Kiss Edit, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, a precizat: „Se recuperează în Spitalul nostru, iar starea ei este bună”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro