Cum a ajuns să arate Vlad Pascu, la o lună de la accidentul mortal din 2 Mai și după episodul de sevraj din arest

eduard

Vlad Pascu, tânărul în vârstă de 19 ani care a provocat un accident mortal în stațiunea 2 Mai, a fost adus, astăzi, în fața procurorilor DIICOT. De altfel, la sediu au ajuns atât părinții lui, cât și mai multe persoane vizate în dosarul „Hidra”. Iată cum a ajuns să arate Vlad Pascu la o lună de la tragicul accident de pe litoral și după ce a trecut printr-un episod de sevraj în arest. Imaginile pot fi accesate în galeria foto a articolului. Detaliile se regăsesc mai jos.

Vlad Pascu a fost adus, în cursul zilei de joi, 14 septembrie 2023, la sediul DIICOT, pentru audieri. La sediu au ajuns și părinții lui, Mihai și Miruna Pascu. Tatăl lui Vlad Pascu se află sub control judiciar, iar pe numele mamei sale a fost dispusă măsura arestării pentru 24 de ore. Detaliile pot fi consultate aici. A trecut aproape o lună de la tragedia care a avut loc la malul mării, iar tânărul a trecut printr-un episod de sevraj, în timp ce se afla în arest. Consumator al substanțelor interzise de la o vârstă fragedă (13 ani), organismul tânărului de 19 ani a reacționat. Despre episodul de sevraj v-a arătat CANCAN.RO, în exclusivitate, detalii.

Apariția publică a lui Vlad Pascu, la aproape o lună de la tragedia din 2 Mai – a fost adus la sediul DIICOT, a spus de 4 ori „îmi pare rău”
Vlad Pascu a fost adus, astăzi, în fața procurorilor, pentru a fi audiat. Mai multe imagini cu tânărul de 19 ani se regăsesc în galeria foto a articolului. Odată ajuns în fața jurnaliștilor prezenți la fața locului, Vlad Pascu a spus de patru ori că „îi pare rău” pentru situație.

Vlad Pascu: „Îmi pare foarte rău și nu am ce să spun ca să ajut cu ceva situația asta. Îmi pare rău”
Reporter: „Ai ceva să le transmiți părinților copiilor care au murit?”
Vlad Pascu: „Îmi pare foarte rău pentru ei”
Reporter: „Pentru ce îți pare rău?”
Vlad Pascu: „Pentru tot ce s-a întâmplat. N-am… n-am cum să dau timpul înapoi”

În cursul zilei de sâmbătă, 19 august 2023, Vlad Pascu a provocat un accident mortal. Tânărul se afla la volanul unui Mercedes de colecție. S-a izbit cu autoturismul de un grup de tineri care se îndreptau spre cazare, în zorii zilei. Doi dintre aceștia, Sebi și Roberta, au murit pe loc. Alți trei tineri au fost răniți. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului și a fost prins de polițiști în stațiunea Vama Veche. Tânărul se afla sub influența substanțelor interzise. Acum, tânărul riscă închisoare pe viață. Vezi AICI detalii.

Tânărul de 19 ani a avut un episod de sevraj în arest
La o săptămână distanță de la tragedia din stațiunea 2 Mai, tânărul a experimentat un episod de sevraj, în timp ce se afla în arest. Sursele CANCAN.RO au explicat ce s-a întâmplat cu Vlad Pascu.

“Acuză dureri abdominale și articulare, nu doarme absolut deloc și nici nu mănâncă, este extrem de agitat. Are momente în care plânge și momente în care devine agresiv verbal. I s-a făcut o evaluare psihiatrică, iar un medic în supraveghează. Durerile fizice date de sevraj sunt reale, iar astfel de pacienți trebuie monitorizați atent. Are pulsul foarte mare și transpiră abundent. A stat de vorba cu avocata sa, dar nu este lucid și nici nu are un discurs lucid. Spune că vrea acasă, nu este conștient de gravitatea faptelor sale. Cere ciocolată tot timpul!”, ne-au mărturisit sursele noastre. Informațiile integrale pot fi consultate aici.

Lasă un comentariu