Astrologul Cristina Demetrescu nu a ezitat și a făcut deja un tur de orizont pentru anului viitor. A explicat că România nu va fi prinsă în conflicte majore, dar situația nu este una relaxantă. Este o perioadă complicată în întreaga lume și totul continuă până în 2026, atunci când Saturn iese din Pești
Cristina Demetrescu, horoscop pentru anul viitor
Concret, discutăm despre o planetă tenebroasă, o planetă care complică mult. “Cortine vor mai cădea până în februarie 2026 cât va sta Saturn în Pești, adică este era marilor descoperiri și de personalități, de caractere, tot felul de lucruri care au fost ascunse, unele oculte, se vor tot descoperi”, a spus astrologul Cristina Demetrescu la emisiunea În oglindă.
Aceasta a mai explicat că este foarte posibil să urmeze o perioadă de sacrificiu pentru mai multe persoane. Interesant este că nu are legătură cu ceea ce oamenii întreprind. Nu contează cât de mult muncești, cât de bine o faci, totul este independent de tine.
“Este o perioadă de sacrificiu, de suferință, o perioadă în care poate unii trebuie să sacrifice ceva, ca să le fie bine, dar este și o perioadă în care putem să aprofundăm mai mult tainele ființei noastre și să găsim niște soluții în fața unor situații care nu depind de noi.
Nu depinde de noi felul în care lumea se mișcă, evoluează, acestea sunt niște cicluri pe care noi nu le putem opri și nu le vom putea opri niciodată, deşi noi am evoluat, ne putem bucura de foarte multe lucruri, trăim o epocă extraordinară”, a explicat Demetrescu
Există și o explicație cât se poate de simplă pentru perioada pe care o trăim. Cristina Demetrescu spune că ar putea fi mult mai bine dacă nu ne-am agăța de orice altceva pentru a ne motiva eșecul
“Sunt oameni care așteaptă să curgă lapte şi miere, dar nu se bazează pe ce pot face ei. Pe de altă parte, sunt și multe persoane care au această mentalitate că nu de ei depinde, că nu ai pile, că nu ai relații, că nu știu cine nu a făcut, că altul e de vină, că țara nu-ți oferă nimic și tot felul de lucruri de genul acesta care nu numai că fac ca oamenii respectivi să nu evolueze, dar nici nu-și atrag lucrurile bune de la Univers. În plus, nici noi nu putem evolua, pentru că ne trag în jos”, a mai zis astrologul
Cristina Demetrescu a mai spus că oamenii așteaptă prea mult de la 2024. Anul viitor nu poate să aducă o explozie de bine, dar există semne bune financiare și materiale.
„E vorba de mentalitate, nu de faptul că România nu-ţi poate oferi oportunitatea ca tu să realizezi ceva în această ţară. Mentalitatea aceasta trebuie să se schimbe. Suntem o țară extrem de conservatoare.
Este uluitor câți oameni spun că le e frică, se centrează pe eșecul unor oameni din jur, dau înapoi bazându-se pe eșecul altora, aceşti oameni nu se centrează pe ce le-a dat lor Dumnezeu. Toți am putea să o ducem mult mai bine.
În ce priveşte previziunile pe 2024, sunt oameni care se aşteaptă să curgă lapte şi miere. Ei nu se bazează pe ce pot face ei. Previziunile și mișcarea acestor planete este ceva de care noi trebuie să ne folosim, dar trebuie să ne folosim combinând-o cu viziunea noastră.
Este o energie bună din punct de vedere financiar, material şi al bunăstării. Deci nu suntem neapărat într-o gaură. Destinul care se va păstra în continuare, şi este în zodia Berbecului, arată spre noi înşine, să nu aşteptăm din alte părţi idei, ajutor, influenţă, ci să acţionăm cu foarte mult curaj”, a mai zis astrologul.