Cristi Borcea și Mihaela s-au despărțit și în afaceri! Fosta soție a dinamovistului și-a luat echipa și a plecat: ”Era momentul!”

eduard

Lovitură dură dată de Cristi Borcea, în acest început de an. Mihaela, prima sa soție, „mâna de fier” care s-a ocupat cu succes de afacerile acestuia pe timpul detenției, a fost înlăturată de la conducerea hotelului pe care fostul boss dinamovist îl deține pe litoral! Mai mult, ”perla” acestuia din stațiunea Olimp a fost cedată unor alți investitori. CANCAN.RO. are toate amănuntele.

Ani de zile, Mihaela Borcea s-a ocupat cu succes de o parte dintre afacerile lui Cristi Borcea, chiar dacă cei doi au divorțat în urmă cu mai bine de 11 ani. Deși fostul soț se afla în detenție, bussines-urile acestuia au prosperat.

Lucrurile au luat o altă turnură însă, în ultimii ani, după ce Borcea s-a întors în sânul famliei sale, pe care o are cu Valentina Pelinel. Cele două ștranduri pe are acesta le deținea în capitală, de al cărui management s-a ocupat ani buni chiar Mihaela, au fost închiriate. Astfel că primei soții i-a mai rămas să se ocupe doar de hotelul de pe litoral.

Chiar vara trecută, prima doamnă Borcea a avut un rol însemnat la renovarea și modernizarea respectivei locații. Și, pentru ca totul să fie „ca la carte”, aceasta își petrecea cea mai mare parte a timpului pe litoral, ocupându-se de tot ceea ce ținea de „Pam Beach”.

„Mi-a plăcut să-mi pun amprenta în tot ce am făcut”
„Am făcut două piscine. Avem cu apă sărată, terapeutică, cu o plajă inundată. E o piscină desenată personal de mine. Mi-a plăcut să-mi pun amprenta în tot ce am făcut. Investițiile sunt majore. Altfel cum poți conferi un confort și să meargă o afacere? Și anul acesta venim cu noutăți. O să avem piscina încălzită, avem una și pentru copii, cu un joc înăuntru, Caracatița, cu topogane. Am creat un loc de joacă și pentru copii. Standardul hotelului s-a ridicat. E un hotel normal, de trei stele, pentru toată lumea”, declara acesta într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO.

”A fost închiriat unui alt investitor”
Ei bine, la acest început de an, Cristi Borcea dă lovitura finală! Chiar dacă Mihaelei i se prelungise, chiar în februarie 2023, mandatul de administrator unic pe care-l avea la firma fostului soț până în anul 2027, aceasta a fost înlăturată de la conducerea hotelului de pe litoral! Mai mult, Valentina Pelinel a declarat în exclusivitate pentru CANCAN.RO că „perla” familiei din stațiunea Olimp a fost cedată unui alt investitor!

„Nu pot da mai multe amănunte, datele contractului sunt confidențiale. Dar da, nimeni din familie nu se va mai ocupa de hotel. A fost închiriat unui alt investitor”, a spus Valentina Pelinel în exclusivitate pentru CANCAN.RO

„Era momentul să iau o pauză”
La rându-i, contactată pe marginea acestui subiect, Mihaela Borcea ne-a confirmat faptul că nu se va mai ocupa de hotelul de pe litoral.

„Era momentul să iau o pauză, să mă ocup și de problemele mele de sănătate”, ne-a spus aceasta.

Mihaela Borcea a avut o căsnicie de 23 de ani cu Cristi Borcea. A fost practic, femeia puternică din spatele unui bărbat puternic, care alături de ea, și-a început ascensiunea financiară de la zero. Cei doi au clădit, un adevărat imperiu și la ani buni de la separare, ei s-au ocupat mult timp împreună de afacerile familiei.

Lasă un comentariu