Aflat în atenția publică în urma anunțului privind divorțul de soția sa după două decenii de relație, Cornel Păsat a deschis un nou front de conflict, lansând acuzații dure la adresa lui CRBL în timpul unei emisiuni în direct.
Invitat la rubrica sosurilor iuți din cadrul emisiunii moderate de Cătălin Măruță, dansatorului i s-a cerut să nominalizeze o persoană care l-a vorbit de rău sau cu care a avut cele mai mari tensiuni nerezolvate în culise. Cornel Păsat nu a ezitat și l-a indicat pe fostul membru al trupei Simplu, readucând în discuție o dispută veche.
Conform informațiilor relatate de Wowbiz.ro, incidentul original ar fi avut loc în anul 2009. Dansatorul a menționat că, în urmă cu un an, a încercat să tranșeze situația lansând o invitație în gala RXF, pentru a-l face pe artist să răspundă pentru afirmațiile făcute.
„Vai de capul meu!!! Omul are un caracter infect și vorbește oribil. Prin 2009 am fost în emisiunea (…) și acum un an l-am invitat în RXF să răspundă pentru minciunile pe care le-a spus. M-a jignit în emisiune. A pus genunchiul jos și cu lacrimi în ochi și-a cerut scuze”, a declarat Cornel Păsat.
Acesta a subliniat gravitatea limbajului folosit de CRBL la adresa sa, explicând totodată replica pe care i-a dat-o pentru a opri seria de insulte.
„Nu m-a înjurat nimeni în viața mea și nu mi-a vorbit nimeni așa urât. Vorbesc serios. Știi cum am scăpat de el, să nu mă mai înjure? Tot ce îmi spui tu mie de acum încolo redirecționezi către mama și tatăl tău, că ei sunt responsabili că te-au adus pe lume. Probabil te-au educat, dar tu ai ales să nu accepți educația lor, să te porți în halul ăsta de mizerabil”, a completat dansatorul.