Actorul de comedie Cornel Palade își petrece acum timpul acasă și nu mai are proiecte în televiziune, fiind pensionar. Potrivit Click!, el a explicat că a acceptat această situație și încearcă să privească totul cu optimism. „Nu am proiecte, stau acasă. Sunt pensionar, trăiesc ca o plantă. Asta este. Domnu’ Țociu este bine și el, era prin vacanță. Chiar m-a sunat zilele trecute să îmi povestească ce a făcut pe acolo. Ce să facem? Dăm înainte”, a declarat artistul.
O perioadă dificilă pentru familia sa a fost plecarea fiicei sale, Ada, mutată la Londra în urmă cu câțiva ani pentru a-și continua dezvoltarea profesională în teatru. Relația lor a rămas însă apropiată, iar tatăl ei o așteaptă să revină în această vară acasă, în funcție de programul ei. „Fiica mea Ada este bine, muncește, aleargă, este la Londra. Ar trebui să vină vara aceasta acasă, dar nu știu exact când. Ea va decide în funcție de programul pe care îl are”, a precizat actorul. Acesta a adăugat că fiicei sale îi place tot ce găteste el și că rămâne de văzut dacă aceasta va alege să rămână în Marea Britanie sau să se întoarcă în România.
În ceea ce privește relația cu Romică Țociu, cei doi au infirmat zvonurile privind o posibilă ruptură, apărând împreună pe scenă la o ediție specială a unei emisiuni televizate. Prietenia dintre ei durează de peste trei decenii, iar Romică Țociu a vorbit despre această legătură. „Despărțirea de Cornel nu poate fi decât o glumă. Dincolo de faimă, de turnee și de orice bani, eu îl iubesc pe omul ăsta de peste 30 de ani”, a spus acesta.