Copil de 7 ani, lovit cu mașina de un jandarm. Cum s-a produs accidentul

0

Un copil în vârstă de 7 ani, dintr-un sat din Dâmboviţa, lăsat nesupravegheat de ai lui pentru câteva momente, a ţâşnit în faţa unei maşini, şi a fost accidentat.

Şoferul, un jandarm aflat în timpul liber, spune că nu a avut cum să evite impactul, pentru că băiatul i-a sărit pur şi simplu înaintea autoturismului.

Din fericire, omul nu circula cu viteză, iar copilul nu este în stare gravă.

Accidentul a avut loc pe drumul din satul Ghineşti, comună Sălcioara. Copilul se juca la poartă împreună cu un prieten, şi alergau în apropierea casei părinteşti. Pe marginea drumului era parcat un autovehicul, iar jandarmul spune că nu a avut suficientă vizibilitate, în momentul în care cel mic i-a apărut brusc în drum.

Şofer: “Pe partea dreaptă era parcat un camion, aveam viteza mică, până în 30 de kilometri la oră, eram în viteză a doua. După camion se alergau doi copii, i-am văzut în scurt şi l-am atins cu partea dreaptă. Era nesupravegheat, bunicul era pe bancă, a recunoscut şi el că a fost copilul de vină.”
Martorii confirmă varianta şoferului. Oamenii au văzut şi ei cum copilul a alergat şi s-a dus glonţ înaintea maşinii, care, din fericire, venea cu viteză mică.

Vecin: “A fost o maşină parcată aici, copilul a trecut prin spatele maşinii şi atunci s-a întâmplat
Reporter: A vrut să traverseze?
Vecin: Da.”

Vecină: “Copilul trebuie mai din scurt, să nu mai stea pe drum, copilul nu ascultă, sta în drum.”

Şoferul a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool. Pe de altă parte, medicii spun că victima este în afara oricărui pericol

Un echipaj de la ambulanţă a fost solicitat să intervină de urgenţă la faţa locului. Salvatorii au ajuns aici şi i-au acordat primele îngrijiri copilului rănit. Din fericire, acum micuţul este în afara primejdiei. Ancheta este continuată de poliţişti. Aceştia trebuie să stabilească exact din ce cauză s-a produs acest accident.”