Imagini șocante vin de pe DN2, cunoscut și sub numele de „drumul morții” din cauza frecvenței ridicate a accidentelor grave. Doi oameni și-au pierdut viața pe loc, după ce un TIR a ieșit de pe drum și s-a răsturnat peste autoturismul în care se aflau.
La volanul mașinii se afla Vasile Ungureanu, consilier AUR din județul Suceava, care se întorcea împreună cu un prieten bolnav de cancer de la o ședință de chimioterapie. Impactul a fost fatal, iar medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva.
Potrivit primelor informații, șoferul TIR-ului a pierdut controlul vehiculului, a intrat pe contrasens și s-a răsturnat peste mașina condusă regulamentar. La fața locului au intervenit rapid echipaje de poliție, pompieri și medici de urgență, însă cei doi bărbați, în vârstă de 42 și 39 de ani, nu au supraviețuit.
O anchetă penală a fost demarată pentru ucidere din culpă, pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.