Confesiunile emoționante făcute de „Barbie” de România. Concurentul de la Chefi la Cuțite i-a uimit…

eduard

„Barbie” de România a venit la Chefi la Cuțite, unde i-a impresionat pe jurați cu povestea sa de viață. Ioan Răzvan Vijulan este drag queen, are 20 de ani, numele său de scenă fiind „Barbie”.

Concurentul a dezvăluit că este stilist și a învățat să se descurce singur de la o vârstă fragedă, după ce familia sa l-a abandonat din cauza faptului că este o persoană non-binară.

„Barbie” de România, apariție surprinzătoare la Chefi la Cuțite
Înainte de a ajunge în fața celor trei chefi, Ioan Răzvan Vijulan a povestit cum, de mic copil a simțit că nu este bărbat. În momentul în care a dezvăluit familiei trăirile sale, aceasta l-a respins, singura care i-a rămas alături fiind sora sa.

„Eu sunt Barbie, sunt o persoană non-binară, sunt drag queen, am 20 de ani. Persoană non-binară înseamnă balanța dintre feminin și masculin, numai că în cazul meu balanța se lasă greu spre partea feminină. Am știut asta dintotdeauna și am ținut asta ascuns până la 14 ani. După, am făcut coming put-ul familiei mele. Adică le-am spus că sunt un suflet de femeie într-un corp de bărbat. Părinții nu m-au înțeles și m-au abandonat. Vin dintr-o familie extrem de tradițională, nu am putut să am o familie care să mă susțină”, a povestit tânărul concurent la Chefi la Cuțite.

Mai mult, „Barbie” a mărturisit că a fost lovit de mai multe ori de tatăl lui, care consuma deseori alcool.

„Tata nu era tată, bea foarte mult, bătaie foarte multă aplicată întregii familii: mie, mamei și surorii. Un om tiran și atât. Vorbesc cu ea. M-au abandonat, nu m-au mai băgat în seamă și am plecat de acasă”, a mai spus Ioan Răzvan Vijulan.

Concurentul, recunoscător surorii sale
Singura care i-a rămas alături a fost sora lui, care l-a ajutat în cele mai dificile momente.

„Am locuit singur, ajutat de sora mea, într-o garsonieră. Ea a avut grijă să nu îmi lipsească nimic. Ea a fost și mamă și tată. Aripile mele de înger cu care zbor și în ziua de astăzi. Ea e tot”, a precizat „Barbie” de România.

În prezent, tânărul este stilist, însă se luptă cu prejudecățile oamenilor.

„Acum sunt un foarte bun stilist și în timpul liber sunt drag queen. Obișnuiam să ies așa pe stradă, până m-au bătut într-un restaurant în București, o lună nu am mai auzit cu urechea stângă. De atunci îmi este foarte frică să cunosc oameni noi”, a mai spus el.

Deși i-a impresionat pe chefi cu povestea sa de viață, preparatul lui nu a fost deloc pe gustul lui Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, care au ales să nu îi dea niciun cuțit.

Pe de altă parte, ei au apreciat curajul tânărului de a fi exact așa cum este el.

„Atâta timp cât te simți bine în pielea ta, asta e tot ce contează”, i-a spus Sorin Bontea.

Lasă un comentariu