Comuna care intră în carantină începând de astăzi. Se revine la declarația pe propria răspundere

0

La scurt timp după ce România a raportat cel mai mare număr de cazuri noi de coronavirus de la începutul pandemiei și până în prezent, în mai multe zone ale țării au fost luate măsuri pentru a preveni răspândirea virusului.
Locuitorii unei comune din România vor completa din nou declarația pe propria răspundere. Unde a fost declarată carantina?
Potrivit informațiilor făcute publice de autorități, comuna Cuca din județul Galați este în carantină pentru o perioadă de 14 zile, începând de joi. Decizia a fost luată după ce Direcția de Sănătate Publică Galați a informat Comitetul Județean de Urgență că rata de infectare a ajuns la 4,74 la mia de locuitori. Astfel, Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a decis carantinarea comunei Cuca pentru o perioadă de 14 zile.

În toată această perioadă, comuna va fi păzită de angajați ai MAI, iar cei care vor dori să iasă sau să intre în comună vor putea face acest lucru doar cu un motiv bine întemeiat și după ce vor trece de filtrele MAI.

În ordinul emis de autorități este menționat că din comuna Cuca este permisă ieșirea sau intrarea pentru mijloacele de transport auto destinate transportului călătorilor sau transportului de marfă, fără oprire, care se deplasează în alte localități, având ca itinerarii: DN 24 D Galați – Bârlad; DJ 255 Rediu – Cuca – intersecție cu DN 24 D; DJ 255 Fârțănești – Cuca – intersecție cu DN 24 D, potrivit digi24.ro

Pe toată perioada carantinei, transportul de marfă, materii prime sau alimente se va face doar în baza unor documente justificative, vor exista voluntari care, în baza unei adeverințe obținute de la Primăria Cuca, vor putea asigura locuitorilor alimente, medicamente sau alte bunuri necesare. În plus, persoanele care locuiesc în localitatea Cuca și desfășoară activități agricole vor fi nevoite să completeze declarația pe proprie răspundere, la fel cum se întâmpla și în timpul stării de urgență.

Toate persoanele care vor părăsi comuna Cuca în următoarele 14 zile vor prezenta autorităților legitimația de serviciu, adeverința de salariat eliberată de angajator, ștampilată și semnată de către acesta sau declarația pe propria răspundere.

Autoritățile au menționat că din zona carantinată pot ieși sau intra persoanele care locuiesc în această zonă și care desfășoară: activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, sanitar-veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor, transporturilor și activităților cu caracter religios, doar pentru situații excepționale care țin de menținerea serviciilor publice sau operaționale.