Vremea se strică în mai multe zone din țară, unde au fost emise atenționări de cod galben pentru ploi și vijelii. Vizate sunt jumătatea de vest a țării, dar și estul Moldovei, în noaptea de luni spre marți, potrivit Wowbiz.
În intervalul 12.00 – 22.00, vremea rea aduce instabilitate atmosferică, averse torențiale și vijelii. Zonele afectate sunt Maramureș, Crișana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei și a zonei montane, vestul și nord-vestul Olteniei, precum și nord-vestul Moldovei. Vor fi manifestări de instabilitate atmosferică și pe arii restrânse în restul teritoriului.
Meteorologii au transmis următorul avertisment despre aceste fenomene: „Luni (27 iulie) în Maramureş, Crişana, Banat, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a zonei montane, în vestul şi nord-vestul Olteniei precum şi în nord-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h şi izolat de peste 80 km/h), descărcări electrice şi izolat grindină de mici şi medii dimensiuni (1…3 cm).”
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15…25 l/mp, iar izolat vor depăși 30…40 l/mp. O altă atenționare intră în vigoare de luni, de la ora 22.00, până marți la ora 10.00, aducând vânt puternic la munte.
ANM informează că „În noaptea de luni spre marţi (27 / 28 iulie) vântul va avea intensificări în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi local în Munţii Apuseni, cu viteze de 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor fi rafale de peste 90…100 km/h”. De asemenea, în primele ore ale acestui interval, vântul va bate cu viteze la rafală în general de 45…50 km/h și în estul Moldovei.