Citită 3 zile la rând, rugăciunea Sfintei Cruci îndepărtează orice rău din casă!

eduard

Să nu fie zi lăsată de Dumnezeu fără Rugăciunea Sfintei Cruci! Când sunteți mânioși, triști, abătuți, depresivi – repede la Sfânta Cruce, pentru că tristețea este de la cel rău! De la Dumnezeu e bucuria, nădejdea, puterea și curajul! Amin!

“Să se scoale Dumnezeu, şi să se risipească vrăjmaşii Lui, şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară demonii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii, zicând:

Bucură-te, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, care goneşti demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, şi a călcat puterea diavolului, şi te-a dăruit nouă pe tine, cinstită Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrăjmaşul.

O, preacinstită şi de viaţă făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi Sfinţii, în veci. Amin.”

Lasă un comentariu