Cine este Eliza Natanticu de la Asia Express: date biografice, vârstă, înălțime, studii, familie

0

Eliza Natanticu se numără printre concurenții noului sezon de Asia Express. Este o tânără frumoasă și ambițioasă care a pornit în aventura de la Antena 1, de mână cu nimeni altul decât soțul ei. Eliza Natanticu a intrat în atenția publicului în anul 2016 când a participat la X Factor.

Cine este Eliza Natanticu (Georgescu) de la Asia Express

Eliza este cântăreață și actriță, soția actorului Cosmin Natanticu împreună cu care a plecat în aventura Asia Express. Eliza a devenit cunoscută publicului din România prin participarea la X Factor din 2016. Atunci ea a povestit, printre altele, cum a fost cerută în căsătorie de către Cosmin, care mai întâi a enervat-o la maximum, iar apoi i-a adresat marea întrebare.

Eliza Natanticu s-a născut în Capitală și și-a început cariera artistică de la o vârstă fragedă, fiind distribuită în piese de teatru de la șapte ani. Este activă pe Instagram unde are aproape 15.000 de urmăritori. Acolo își tine fanii la curent cu activitățile din viața ei.

Ce diferență de vârstă este între Eliza și Cosmin Natanticu

În cadrul competiției Asia Express cei doi dau dovadă de ambiție și determinare. Eliza și Cosmin Natanticu își amuză fanii cu micile lor „ciondăneli” la Asia Express, dar îi și emoționează cu grija pe care și-o poartă reciproc. Cu toate că au avut parte de câteva momente tensionate în cadrul show-ului, actorii au găsit mereu puterea de a se concentra și de a depăși obstacolele împreună.

Cei doi și-au început povestea de dragoste în 2009, când Eliza avea 20 de ani, iar Cosmin 29. Așadar între Eliza și Cosmin este o diferență de vârstă de 9 ani.

Cei doi s-au cunoscut în anul 2009, prin intermediul unei prietene comune și s-au căsătorit 9 ani mai târziu, în 2018. Eliza Natanticu a participat la X Factor în anul 2016, unde a povstit cum a fost cerută în căsătorie de Cosmin Natanticu.

„A avut o propunere extrem de năstrușnică. M-a cerut de soţie pe o plajă, în Grecia. Şi-a propus să mă enerveze foarte tare. Şi cererea a venit în momentul în care eram maxim de nervoasă şi, în prima fază, am refuzat, după care, ce să fac?!, a trebuit să îl iau”, povestea Eliza Georgescu Natanticu, în umă cu 5 ani.

Ce spune soția lui Cosmin Natanticu despre experiența Asia Express

Și-a luat de mână soțul și a plecat în aventura vieții lor. Au luat-o inițial ca pe o vacanță, dar ulterior și-au dat seama că e mult mai mult decât atât. Una dintre cele mai mari dificultăți pentru soții Natanticu a fost gestionarea stresului. Este foarte greu să fii mereu contra timp, în temperaturi extreme, fără bani și fără un acoperiș deasupra capului când se așterne noaptea.

Înainte de a pleca propriu – zis în competiție, Eliza Natanticu spunea că va avea o problemă când va trebui să mănânce vietăți, mai ales pentru că are un stomac destul de sensibil.

Ne va pune la încercare răbdarea și anduranța. Ne-am propus să trăim pas cu pas această experienţă unică în stilul caracteristic Natanticilor, adică cu umor, spuneau soții Natanticu înaintea de a pleca pe Drumul Împăraților.

 

Soții Natanticu au trăit din plin bucuria de a părăsi granițele țării, mai ales că asta s-a întâmplat după o perioadă lungă de timp în care, din motive lesne de înțeles, au stat mai mult acasă, respectiv în țară.

Au fost și multe obstacole în aventura vieții lor, mai ales în ceea ce privește cazarea, pentru că foarte mulți dintre localnici se dovedeau a fi reticenți în a primi niște străini sub acoperișul lor.