Cine este Elena, proaspăta soție a lui Ianis Hagi

eduard

Ianis Hagi și iubita sa, Elena Tănase, au decis să-și amintească pentru totdeauna Crăciunul din 2023. Cei doi îndrăgostiți și-au organizat petrecerea de cununie civilă într-o atmosferă de lux rafinat, la restaurantul Fratelli, din Capitală. Ei și-au primit invitații în ținute care au furat toate privirile – rochia Elenei fiind aleasă din colecția Marchesa, la prețul de listă de peste 8000 de euro. Însă puțini știu cine este Elena, tânăra care i-a răpit inima fiului Regelui fotbalului românesc.

Ianis Hagi (24 de ani) a traversat cel mai greu moment al carierei sale sportive, după cele 13 luni în care a stat pe margine din cauza unei accidentări. Mijlocașul lui Glasgow Rangers a revenit și la echipa națională, în dubla cu Kosovo, 0-0, și cu Elveția, 2-2 și a decis să facă un pas important și pe plan personal.

Ianis Hagi și aleasa inimii lui, Elena, își sărbătoresc cununia, alături de familie și prieteni. De la petrecerea cu peste 400 de invitați nu aveau cum să lipsească Gigi Becali, Gică Popescu și părinții Simonei Halep scrie ProSport.

Soția lui Gică Hagi nu s-a mai putut abține și a spus tuturor ce simte, cu adevărat, despre cununia lui Ianis Hagi cu frumoasa Elena! Marilena, un exemplu de grație

Ianis Hagi, mijlocașul în vârstă de 25 de ani de la Deportivo Alaves, s-a cununat civil chiar în ziua de Crăciun, iar părinții lui, Marilena și Gheorghe Hagi, au fost vizibil emoționați.

Ianis Hagi și Elena Tănase au ales să organizeze cununia civilă pe 25 decembrie 2023, la Constanța.

Marilena, mama lui Ianis Hagi, s-a declarat emoționată, dar și împlinită văzându-și băiatul că se căsătorește. Superba soție a lui Gheorghe Hagi a recunoscut că își va aminti în fiecare an, de Crăciun, acest fericit eveniment din familia lor.

„Emoționant, suntem niște părinți împliniți și foarte bucuroși. Un Crăciun frumos o să avem anul acesta și în fiecare an o să ne aducem aminte de această petrecere, de acest moment important și ne bucurăm foarte tare că s-a întâmplat în ziua de Crăciun”, a fost reacția soției lui Gheorghe Hagi.

Gheorghe Hagi, la rândul lui emoționat, a anunțat că nunta va fi la vară, după participarea României la Campionatul European din 2024.

„Dovada că anii trec, a venit și timpul în care să mergem după copii. Important e că e o seară minunată pentru noi. E și Crăciunul. Crăciun fericit tuturor și bucurie, liniște, sănătate și spor.

Fericiți, bucuroși, cred că și socrul mic e bucuros. Suntem fericiți. Au făcut un pas înainte în viață, să fie responsabili, să se iubească și să împartă lucrurile cum trebuie.

(n.r. întrebat dacă e pregătit pentru dans) Ianis comandă, ei comandă, noi suntem alături de ei. (Pregătiți pentru nepoți?) Ne dorim, vorbiți cu ei, ei trebuie să își dorească. Noi suntem lângă ei, suntem în spatele lor și trebuie să îi sprijinim.

În vară va fi nunta, avem timp. Dumnezeu să îi binecuvânteze, să aibă grijă de ei, să fie uniți și Dumnezeu să le dea binecuvântare”, a spus Gheorghe Hagi.

Logodnica lui Ianis Hagi face parte dintr-o familie înstărită, iar tatăl ei este Dimciu-Palavoti Tănase, care are mai multe afaceri în domeniul construcțiilor, dar și în agricultură.

Tânăra a studiat la Colegiul Național Mircea cel Bătrân și este din Constanța. Părinții ei s-au întâlnit cu Gică Hagi și au acceptat în relația dintre ei. Elena Tănase l-a cunoscut pe tatăl logodnicului ei, în Scoția, iar Gică Hagi s-a bucurat atunci când i-a avut alături de ziua lui de naștere.

Deși au o relație de câțiva ani, Ianis Hagi și Elena Năstase preferă să stea departe de ochii curioșilor, iar cei doi își doresc o relație discretă. Ianis Hagi se afișează destul de rar cu partenera lui pe rețelele de socializare, însă susține că se simte împlinit pe plan sentimental de când a cunoscut-o pe partenera lui.

Originară din Constanța, Elena a studiat la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, unul dintre cele mai reputate licee din județ. Elena Tănase provine dintr-o familie extrem de bogată, tatăl fetei fiind un prosper om de afaceri din orașul natal, cu afaceri în imobiliare și agricultură.

Cei doi tineri sunt foarte fericiți pentru că și părinții lor se înțeleg foarte bine.

Ianis Hagi a fost discret cu privire la viața sa personală până la marele pas.

„Relaţia mea îmi place să fie privată, pentru că aşa îmi place să o am zi de zi. Relaţia noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea.

Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie. Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine.

Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit ştii când e”, spunea Ianis Hagi, la Pro Arena, în februarie 2023.

Ianis Hagi și-a făcut timp, vara trecută, și pentru un concediu în Grecia. Mijlocașul a profitat din plin de timpul liber și a mers în Mykonos, unde a petrecut alături de prieteni și de iubita sa.

Lasă un comentariu