Celebrul urs ce a dat târcoale prin Ploiești și localitățile din zonă s-a predat!

eduard

În această dimineață, în urma sesizării existenței unui urs în zona rafinăriei Lukoil, echipajele mixte de căutare au reușit prinderea acestuia.

Ursul a fost tranchilizat și urmează să fie relocat în pădurile de la Tabla Buții.

Deși nu s-a confirmat oficial, se pare că este vorba de, deja celebrul urs, care de o lună a pus autoritățile ploieștene pe jar.

Acesta a fost văzut de mai multe ori în zona de nord-est a municipiului, dar și în localitățile din jurul Ploieștiului, ultima sa prezență fiind semnalată ieri noapte în Boldești Scăeni.

UPDATE

„În dimineața zilei de 21 august, în jurul orelor 04.30, a fost primită o sesizare, prin apel la numărul unic de urgență 112, privind prezența unui urs în zona Rafinăriei Petrotel -Lukoil, din Ploiești, strada Mihai Bravu. A fost direcționat un echipaj de jandarmi, a fost anunțată comisia de intervenție.

Animalul a fost găsit în zona indicată, a fost tranchilizat, în conformitate cu prevederile O.U.G. 81/2021, și va fi relocat în pădurile din Tabla Buții”, precizează Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova.

Lasă un comentariu