Maria Andria a fost la un pas de moarte din cauza unei simple dorințe. A vrut să își facă o intervenție pentru a scăpa de celulită, iar ce a urmat apoi, cu siguranță a fost complet neașteptat.
Ce se întâmplă cu Maria Andria după ce a suferit un stop cardio-respirator
Anul acesta, artista a mers la medic pentru intervenția respectivă, însă a suferit un stop cardio-respirator. Acum însă, recunoaște că vina i-a aparținut și ei, având în vedere că nu a respectat recomandările medicilor.
Maria Andria a povestit într-un interviu acordat recent că medicii i-au spus clar ce să nu facă înainte de operație. Mai exact, aceasta nu avea voie să consume anumite alimente și nici să bea sau să fumeze.
De teamă însă că nu o să mai iasă din operație, artista și-a propus să consume tot ceea ce își dorește. Astfel, a ajuns mâncată la operație și totodată a și fumat, lucru care nu era recomandat.
Le-a spus medicilor acest lucru înainte de intervenție, însă nimeni nu avea să știe ce se va întâmpla. Vestea bună este însă că artista a reușit să își revină după acea cumpănă din viața ei.
„Atunci când intri într-o operație, medicul îți spune să nu fumezi, să nu bei, să nu mănânci niște chestii. Eu, din păcate, de câte ori mă duc la operație, pentru că mă gândeam că o să mor, măcar să mănânc ce vreau.
M-am dus mâncată și mi-e foarte greu să nu fumez, să fiu sinceră și am fumat, ceea ce nu trebuia. Eu le-am zis că am fumat înainte”, a dezvăluit Maria Andria, la Xtra Night Show.
Ce a pățit artista în aeroport
Iar pentru că viața merge înainte, artista a plecat în Israel alături de soțul ei. Cei doi s-au rugat să devină părinți, însă și acolo, au întâmpinat niște probleme care le-au dat mari bătăi de cap.
Mai exact, artista spune că a ajuns în Israel cu pașaport românesc, deși ea stă în Cipru. Lucrurile s-au rezolvat după ce artista a dat câteva explicații însă chiar și așa, această problemă a cam deranjat-o.
„Eu m-am dus să mă rog, să mulțumesc pentru că trăiesc și ca să mă rog și pentru copilași, pentru că am o vârstă și trebuie să fac și copilași. M-am dus acolo să mă rog (…) Problema mea este că eu m-am dus cu pașaportul românesc și eu stau în Cipru.
Ei au văzut pe computer că există și alt pașaport și îmi spune că dacă mă duc în România (…) Eu am spus că mă întorc cu pașaportul românesc în Cipru”, a mai spus Maria Andria, la Xtra Night Show.