Ce s-a întâmplat cu șoferul unui autoturism de lux care a împușcat un vatman din București

0

Incident în trafic în sectorul 4 al Capitalei. vatmanul unui tramvai a fost împuşcat cu un pistol de tip airsoft, de către un şofer agresiv.

Poliţiştii au intervenit şi l-au prins pe suspect, iar vatmanul a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD.

Vatmanul e bine, nu are răni grave. Totul s-a petrecut în jurul orei 10. Conflictul a început în staţia de tramvai Muzeu Buvonia, de pe şoseaua Giurgiului. Un șofer de 19 ani cu BMW, presupusul agresor, i-a reproşat vatmanului că a închis prea devreme uşile iar o călătoare nu s-a putut urca. Cearta a escaladat, iar tânărul a urmărit tramvaiul continuând să se certe cu vatmanul, iar la un moment dat a scos un pistol cu bile de tip airsoft şi a tras spre acesta rănindu-l în zona feței.

Vatmanul a oprit, a chemat poliţia şi un scurt timp un echipaj de la secţia 16 a ajuns la faţa locului. În ajutor a fost chemat şi un echipaj SMURD, care a evaluat starea de sănătate a vatmanului. Acesta şi-a putut continua din fericire drumul.

Tânărul a fost depistat repede în trafic şi ridicat pentru audieri de poliţişti, fiind ulterior reținut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat de lovire şi alte violențe şi se va alege cel mai probabil cu un dosar penal.
Comunicat al STB privind vatmanul împușcat în trafic

Astăzi, 17 septembrie 2020, în jurul orei 10:40, un conducător de tramvai de pe linia 25, care circula pe Șoseaua Giurgiului – sens CFR Progresul, la plecare din stația „Muzeul Bacovia”, a fost împușcat cu un pistol cu aer comprimat de către un participant la trafic, fiind rănit ușor în zona capului.

După pornirea tramvaiului din stație, o călătoare a alergat să se urce în tramvai, iar acesta nu a mai putut opri. Conducătorul unui autoturism BMW aflat în trafic, care circula paralel cu vagonul a observat și i-a adus injurii vatmanului. După discuția cu acesta, a scos și a folosit un pistol cu aer comprimat, rănindu-l ușor.

Nu au fost necesare intervenții medicale, iar vatmanul în vârstă de 45 de ani se află în afara oricărui pericol.

Tramvaiul s-a retras la depoul Giurgiului. Circulația tramvaielor pe Șos. Giurgiului nu a fost afectată. Cazul este în cercetare de către organele de poliție.

Societatea de Transport Bucuresti își exprimă îngrijorarea faţă de o astfel de manifestare violentă, care ar fi putut să aibă repercusiuni grave atât asupra vatmanului, cât și asupra călătorilor și a celorlalți participanți la trafic.