Disputele legate de gardurile despărțitoare reprezintă o sursă frecventă de conflicte între vecinii din România, unele dintre aceste neînțelegeri ajungând în instanță sau, în cazuri extreme, ducând la altercații fizice. Problemele apar cel mai des în legătură cu înălțimea gardului, amplasarea acestuia sau refuzul unuia dintre proprietari de a contribui la costurile de construcție.
De asemenea, conflictele sunt alimentate și de înălțimea considerată nepotrivită a gardului, fie că este prea mic și încalcă dreptul la viață privată, generând acuzații de „spionaj”, fie că este prea înalt. O altă situație tensionată apare atunci când gardul este construit integral pe terenul unuia dintre vecini.
Scopul principal al unui gard este de a delimita proprietățile, de a preveni pătrunderea neautorizată și de a proteja terenul. Atunci când vecinii nu pot ajunge la un consens, singura soluție rămâne apelarea la instanța de judecată, un demers care poate scoate la iveală și alte nereguli, cum ar fi suprapunerea terenurilor.
Este important de menționat că legislația în vigoare stipulează că împrejmuirea unei proprietăți este un drept, nu o obligație. Prin urmare, un proprietar nu poate fi constrâns să își înconjoare terenul cu un gard.
Regulamentele de urbanism specifice anumitor localități pot stabili reguli particulare privind înălțimea gardurilor. Cu toate acestea, în absența unor astfel de reglementări locale sau a unor obiceiuri ale locului, Codul Civil stabilește o limită clară: înălțimea gardului comun, stabilită de comun acord, nu trebuie să depășească 2 metri, măsură care include și coama acestuia.
Articolul 662, alineatul 2 din Codul Civil, oferă detalii suplimentare. Potrivit acestuia, înălțimea maximă este de 2 metri, cu excepțiile prevăzute de lege. Legea mai arată că „un gard despărțitor între vecini nu trebuie să încalce nici dreptul la proprietate și posesie al vecinului și nici nu trebuie să fie amplasat doar pe o singură parte a unei proprietăți și în același timp trebuie să permită și scurgerea apei de pe el, pe ambele fonduri de proprietate”.
În ceea ce privește obligația de a construi gardul, legea prevede că responsabilitatea este comună. Același articol din Codul Civil specifică faptul că oricare dintre vecini îl poate obliga pe proprietarul învecinat să participe la cheltuielile necesare pentru construirea unui gard comun pe linia de hotar.