Ce face și cum arată fiica Ronei Hartner. Este doar o copilă, dar a fost alături de mama ei până la ultima suflare

eduard

Una din marile artiste ale României, Rona Hartner, actriță de film, cântăreață, cantautoare, textieră și compozitoare română de origine germană a trecut în neființă pe data de 23.11.2023, la doar 50 de ani, în urma unei lupte crâncene cu boala necruțătoare cu care fusese diagnosticată.

Sora sa Rinda anunța clipele dificile prin care a trecut artista în ultimele ore de viață. Puțină lume știe că Rona Hartner a avut și o fiică superbă, care îi seamănă întru totul, pe Rita Sumayla Sedano Hartner. Fata este rodul relației Ronei Hartner cu dansatorul argentinian Rocco Sedano și s-a născut în Franța.

Rita este învățată cu greul de mică, iar la doar 15 ani este nevoită să se descurce fără mama sa, care o va veghea din ceruri.

Boala Ronei Hartner a afectat-o foarte mult pe fiica ei
Ultimii ani din viața Ronei Hartner au fost de coșmar. Actrița, un bulgăre de energie și de veselie, care reușea să aducă un zâmbet pe buzele tuturor celor din jurul ei, s-a stins încet sub ochii fiicei aflată la o vârstă fragedă.

Vedeta s-a luptat cu cancerul în diferite forme din anul 2019. A crezut de multe ori că a învins nemiloasa boală, dar din păcate acesta lovea în altă zonă a corpului în formă metastatică, mult mai grav.

Din păcate, în anul 2023 Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la plămâni și metastaze pe creier și a spus „da” unui tratament revoluționar folosit de către medici care ar fi urmat să o însănătoșească și să îi permită să revină pe scenă.

Tratamentul nu a avut succes și boala i-a distrus sănătatea actriței vizibil, de la o zi la alta, lucru care a fost observat de către fiica ei Rita. Adolescenta a fost foarte apropiată de mama ei și în ultima perioada devenit conștientă că zilele petrecute împreună erau numărate și că sfârșitul îi este tot mai aproape.

Fiica Ronei Hartner a încercat să fie tare și să-și ascundă lacrimile și suferința de mama ei. „Fiica mea, Rita, scumpa de ea, mă susține necondiționat, prin simplul fapt că nu îmi arată când plânge și că este speriată de situație. Mai ales că doctorii i-au zis să meargă să facă testamentul în favoarea ei. Rita este și foarte ambițioasă”, declara Rona Hartner.

Cu ce se ocupă fiica Ronei Hartner la doar 15 ani
La vârsta la care unii copiii sunt preocupați de tablete, telefoane, ieșiri în oraș cu prietenii, Rita a dorit să își asigure o meserie de viitor și un venit sigur în eventualitatea în care va rămâne singură pe lume, lucru care s-a și întâmplat. Fata a susținut cursurile de la Syma Make Up Studio, cea mai renumită școală din Franța în acest domeniu.

Pasionată de make-up, fata și-a dorit să se perfecționeze și a și reușit. Rita a obținut după o muncă asiduă o diplomă foarte importantă pe care o va putea folosi începând cu vârsta de 18 ani să își câștige existența într-un mod decent.

Diploma îi va fi recunoscută internațională atunci când va fi majoră. Conform spuselor mamei, fata ar fi primit chiar o ofertă de angajare și propuneri de la numeroase cliente private care i-au apreciat talentul.

„I s-a propus un stagiu de șapte zile, să facă toată baza de școală numărul unu, școală de make-up nivel unu. La 18 ani, diploma aia va fi europeană, chiar internațional valabilă. Deocamdată e doar diplomă de participant, dar a terminat cu nivel excelent, pentru că într-adevăr s-a implicat enorm.

Fiecare machiaj pe care l-a realizat a durat șase ore. Deci a făcut șapte machiaje profesioniste, de la machiaj natural până la machiaj de modă, apoi machiaj de nuntă. Acum, imaginează-ți că în Franța au sunat-o deja cliente care vor să le machieze”, susținea Rona Hartner.

Rita are o educație aleasă, stăpânind patru limbi străine
Talentul în domeniul make-up-ului se îmbină perfect cu educația aleasă pe care a primit-o fiica Ronei Hartner și cu pasiunea ei pentru limbi străine. Rita a studiat la Paris, unde locuiește și tatăl ei și și-a consolidat cunoștințele la o școală de renume. Fata s-a concentrat pe studiu, pe lângă numeroasele sale pasiuni.

La momentul actual, adolescenta vorbește patru limbi, lucru de care mama sa a fost foarte mândră și a vorbit cu mult patos în interviurile pe care le dădea diverselor publicații. Fiica Ronei Hartner are nu numai aspirații în domeniul artistic, ci manifestă chiar și interes pentru hairstyling și design interior, fiind înzestrată cu mult talent.

Deși a cheltuit sume mari cu tratamentele și nu a mai putut munci, Rona Hartner s-a asigurat că fiicei ei nu îi va lipsi nimic. Artista i-a oferit mereu o mână de ajutor Ritei pentru a-și urma pasiunile în viață, deși a fost blamată uneori pentru deciziile luate.

Pentru a petrece mai mult timp împreună, Rona a retras-o timp de un an pe fiica ei de la școală, lucru care a venit ca „o gură de aer” în relația dintre cele două.

”Am fost blamată pentru că mi-am retras fiica de la școală. Chiar în familia mea nu prea mă înțeleg oamenii de ce am făcut chestia asta un an de zile. Eu știu foarte clar că la 15 ani poate este ultimul moment în care cu copilul tău trebuie să stabilești un dialog foarte puternic. Așa îmi spunea copilul la începutul anului ”Mama tu nu mă înțelegi!”.

Și mi-am dat seama că nu înțelegeam pentru ca eă nu apucase să îmi spună ce avea să îmi spună. N-a făcut chiar un an complet sabatic, dar aceste 6 luni de comun acord cu directorii, cu toată lumea au fost foarte importante pentru noi pentru că acum vorbim ore întregi. Sunt considerată inconștientă să fac treaba asta, dar eu știu că nu este inconștiență”, a spus Rona Harner într-un interviu recent.

Rona Hartner va rămâne în inimile noastre pentru energia și optimismul cu care a trăit, a iubit, a jucat pe scenă și a cântat. Cu siguranță fiica ei talentată și ambițiosă va avea o carieră strălucită și va fi vegheată de mama ei din ceruri.

Lasă un comentariu