Ce este escrocheria „V-au căzut niște monede pe jos”. Ce trebuie să faci dacă cineva îți spune asta

eduard

Escrocii sunt tot mai inventivi în ultimul timp, iar un plan al acestora a fost dejucat recent la Roma, de către o femeie vigilentă care a reușit să nu le pice în capcană.

Metoda este una simplă, dar extrem de eficientă: escrocii le spun victimelor că le-au căzut niște monede pe jos, cu scopul de a le distrage atenția.

După ce identifică potențiala victimă după ce aceasta se urcă în mașină, așteaptă ca ea să își lase geanta pe scaunul din dreapta. Ulterior, ei bat la geam, venind cu povestea despre monedele căzute (monede care, evident, sunt aruncate de escroc, nu aparțin victimei).

Ulterior, în cazul în care se dau jos din mașină, cel mai probabil hoțul fură geanta victimelor, lăsată pe scaunul din dreapta.

O femeie din Italia a înțeles despre ce e vorba
O femeie din Roma și-a dat seama că este ceva în neregulă, motiv pentru care nu a picat în plasă.

„Cred că am dejucat un jaf. O persoană m-a oprit în parcarea subterană când eram deja în mașină, pretinzând că mi-am scăpat niște bani. A arătat cu degetul spre solul de unde tocmai plecasem. Nu am putut vedea nimic pe jos. Nu am coborât din mașină, ci m-am întors în aceeași parcare pentru a înțelege mai bine ce spunea tipul.

Am deschis portiera mașinii și am văzut niște mărunțiș pe jos. Nu erau banii mei, pentru că știam că nu aveam mărunt. Am plecat cu mașina, iar tipul a continuat să zăbovească prin preajmă. Nu am nicio dovadă că ar fi așteptat o victimă care să coboare din mașină pentru a fura ceva din mașină sau chiar mașina în sine. Cu toate acestea, vreau să împărtășesc aici acest fapt care tocmai s-a întâmplat. Am alertat carabinierii”, a povestit italianca pe o rețea de socializare, citată de stiridiaspora.ro.

Internauții au confirmat și ei mărturia femeii. O tânără spune că și mama ei a fost victima unei tactici similare, iar alte persoane au spus că astfel de lucruri se întâmplă mai ales în parcările subterane, victimele fiind cel mai adesea persoane în vârstă sau femei singure.

Escrocheria cu monede, așa cum a fost numită, funcționează prin distragerea atenției victimei și sustragerea rapidă a bunurilor, în special a poșetelor, în timp ce aceasta este concentrată asupra presupuselor monede de pe jos. Victimele sunt adesea atrase de banii oferiți și ajung să-și dea seama că au fost înșelate prea târziu.

„Aveți grijă să nu acceptați invitații de a coborî din mașină din partea unor necunoscuți”, transmite femeia care a atras atenția asupra acestei tentative de furt.

Lasă un comentariu