Ce copii mari are Nicoleta Luciu! Vedeta, fotografiată de paparazzi împreună cu întreaga familie

eduard

Cât de mari s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! S-a retras de mult din lumina reflectoarelor și s-a dedicat întru totul familiei, iar acum, fosta Miss România se mândrește cu cei patru copii frumoși pe care îi are.

În vârstă de 43 de ani, Nicoleta Luciu a fost recent surprinsă de paparazzi împreună cu soțul ei, Zsolt Csergo și cu copiii lor – tripleții Kim, Kevin și Karoly, în vârstă de 11 ani și fratele lor, Zsolt junior (15 ani) -, în timp ce se duceau spre un complex comercial din vestul Bucureștiului.

Ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu
Din imaginile surprinse de cei de la Cancan se poate vedea cât de mari s-au făcut copii fostei asistente de televiziune. Nicoleta Luciu își ține familia departe de atenția publicului, însă nu trece neobservată când iese la plimbare sau la magazin cu copiii ei.

Vezi mai multe imagini cu Nicoleta Luciu și copiii ei pe cancan.ro.

Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo își cresc copiii în Miercurea Ciuc, unde locuiesc de ani buni. Fosta Miss România este genul de mamă care și-a dorit ca micuții ei să se bucure de o copilărie așa cum a avut și ea, fără prea multă interacțiune cu mediul online și rețelele de socializare. Vedeta încearcă să îi implice pe cei pentru copii în fel de fel de activități în sânul naturii.

„Prioritară este școala!”

„Copiii mei sunt mici și prioritară este școala. Mai târziu, după 18 ani. Deocamdată noi ne trăim copilăria, cum ne-am trăit-o și noi. Aveam vacanțele la țară și aveam animale. Mergem peste tot pe unde putem să stăm în aer liber și să ne distrăm și să stăm cât putem mai departe de TV, de gadgeturi. Asta nu înseamnă că ei nu știu să umble pe ele.

Acum din vorbe și din fapte trebuie să înțeleagă. Dacă nu fac ce trebuie, le tai de unde îi doare cel mai tare, din plăcerile pe care le au. Că nu ai ce să le faci. Aici copiii cresc ca pe vremea noastră, au o copilărie asemănătoare. Fac sport, limbi străine, stau afară, merg pe biciclete. Sâmbăta, duminica îi ducem la călărie sau la cățăra” – a explicat Nicoleta Luciu acum ceva timp.

„Ei vorbesc între ei engleza”

Copiii Nicoletei studiază mai multe limbi străine la școală și, uneori, între ei vorbesc în engleză.

„La limbi străine, știe engleză, germană, maghiară. Toți fac limbi străine de mici, germana la școală se face din clasa a V-a. Și franceza e frumoasă, dar nu fac la școală. Ei sunt deja la nivelul în care te corectează. La mine lucrurile sunt făcute din timp. Tripleții au început engleza la 3 ani, Zsolt, la 2. Meditații la matematică fac din clasa a VI-a, din timp, mai bine două ore pe săptămână, decât să-i omori cu cinci ore de meditații. Ei vorbesc între ei engleza” – a declarat vedeta pentru Playtech.

Deși își iubește enorm familia și e mândră foc de ea, Luciu a mărturisit că nu e mereu ușor să ai în grijă patru copii.

„E soțul acasă și bona. El se implică în primul rând. Nu se ia nicio decizie fără acordul lui, până nu ne confruntăm și supunem la vot. Acum, copiii sunt mari, nu putem lua numai noi hotărârea, facem ca ei, mai ales dacă au rezultate bune la școală și-și fac temele”, a adăugat ea, pentru aceeași sursă.

Lasă un comentariu