Ce a pus un elev în sucul colegului de bancă! A ajuns direct la spital, detaliul halucinant descoperit de polițiști

Un elev de clasa a X-a din localitatea Borș a ajuns în custodia poliției pentru 24 de ore, fiind acuzat că a provocat internarea unui coleg după ce i-a oferit o băutură amestecată cu substanțe psihotrope, informează ebihoreanul.ro.

Măsura reținerii a fost aplicată săptămâna trecută, după ce ofițerii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bihor au efectuat o percheziție la domiciliul suspectului.

Surse judiciare au precizat că, în timpul verificărilor, în camera băiatului au fost identificate mai multe comprimate de Rivotril, un medicament utilizat în mod obișnuit pentru tratarea epilepsiei și a atacurilor de panică.

Conform datelor din anchetă, minorul ar fi sustras pastilele de la tatăl său, care deținea medicamentele legal, pe bază de rețetă. În prezent, liceanul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de îndemn la consum ilicit de droguri.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro