Câți bani ar fi câștigat Ada și Tony Galeș pentru cele 6 săptămâni de America Express. Suma este considerabilă

eduard

Alexia Eram și fratele ei, Aris, comedianții George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și soțul ei, Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, prezentatoarea Observatorului de dimineață, și jurnalista de război Sonia Simionov, de asemenea parte din echipa Observator, divele digitale Sânziana Negru și Laura Giurcanu, actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș sunt concurenții care au spus un DA hotărăt provocării celui de-al șaselea sezon America Express, cel mai dur reality show din România, difuzat de Antena 1.

Drumul Soarelui s-a desfășurat, pentru prima oară, pe două emisfere. Concurenții au pornit din Columbia, au trecut prin Mijlocul Pământului în Ecuador, destinația finală fiind Buenos Aires, Argentina. Au plecat din Medellin, Columbia, fosta reședință a lui Pablo Escobar și trebuie să ajungă în țara lui Messi. Parcursul lor a inclus tot ce are mai interesant de oferit această zonă a Americii de Sud. Misiunile și jocurile au fost gândite în așa fel încât să le ofere atât lor, cât și telespectatorilor, o experiență completă. Au trăit aventura la cote maxime în Columbia, au cunoscut triburile indigene din Ecuador și vor învăța ce înseamnă pasiunea în Argentina.

Trei echipe s-au întrecut la cursa pentru ultima șansă ce a adus numeroase probe în care s-a testat din plin curajul, în ediția America Express sezonul 6, din 7 decembrie 2023. Este vorba despre Giulia și Vlad Huidu, Sânziana Negru & Laura Giurcanu și Ada & Tony Galeș.

Cele trei echipe au dat tot ce au avut mai bun pe traseu pentru a rămâne în competiție, însă finalul cursei pentru ultima șansă a adus a patra eliminare din acest sezon.

Din păcate pentru Ada & Tony Galeș, de această dată cufărul adăpostea un soare roșu, ceea ce a însemnat eliminarea lor din competiție.

Câți bani ar fi câștigat Ada & Toni Galeș pentru participarea la America Express
Ada & Toni Galeș au rezistat șase săptămâni în competiția America Express, iar eliminarea lor din competiție a fost regretată de Irina Fodor și o parte dintre ceilalți concurenți.

Potrivit Cancan.ro, pentru cele șase săptămâni de participare, Ada & Toni Galeș au obținut o sumă considerabilă. Cele două ar fi fost remunerate cu câte 1.500 de euro, fiecare, pentru fiecare săptămână de concurs, astfel că la final fiecare dintre ele ar fi încasat câte 9.000 de euro pentru participarea la America Express.

Prezentatoarea America Express a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei formate din actrița Ada Galeș și mama ei, scriitoarea Antoneta Galeș.

„Am aici lângă mine o echipă cum n-am avut niciodată! Cel puțin nu în America Express, dar cred că nici în Asia. O echipă care a fost model! N-am mai întâlnit o echipă care să citească plicurile atât de corect și care să înțeleagă probele și misiunile și să le facă cu atâta determinare și inteligență și corectitudine, istețime… O echipă atât de armonioasă! Iubirea dintre ele se simte tot timpul, efectiv tot timpul! Nu cred că s-au certat vreodată cu adevărat Nu cred că fac asta vreodată în viața lor de zi cu zi. Voi transmiteți energia a două surori, a două prietene foarte bune. E despre iubire!”, a spus Irina Fodor.

Din păcate pentru Ada & Tony Galeș, de această dată cufărul adăpostea un soare roșu, ceea ce a însemnat eliminarea lor din competiție.

„Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit și pentru cât ne-am distrat și cu toate că ne-a fost greu, a fost una dintre cele mai intense experiențe pe care le-am trăit vreodată”, a spus Ada Galeș.

Când se va difuza marea finală America Express – Drumul Soarelui
Doar câteva săptămâni ne mai despart de momentul în care Antena 1 va fi difuza marea finală America Express – Drumul Soarelui, iar fanii vor afla cine pleacă acasă cu marele premiu de 30.000. de euro. Potrivit surselor, marea finală America Express se va difuza, miercuri, 27 decembrie 2023.

Deși difuzarea noului sezon America Express este în plină desfășurare, se cunosc deja echipele care au ajuns în semifinală, dar și cea care a câștigat marele premiu de 30.000. de euro.

Lasă un comentariu