Cât costă să botezi un copil în 2023: „10% din câștig revine bisericii”. Prețurile ajung până la suma de 1.500 de lei

eduard

Cât costă să botezi un copil în 2023: „10% din câștig revine bisericii”. Prețurile ajung până la suma de 1.500 de lei
Românii sunt un popor ce se ghidează după datinile și valorile religiei creștin-ortodoxe. Astfel, potrivit tradiției, aceștia își botează copiii până la împlinirea vârstei de un an.

Prin această taină sfântă a botezului, cei mici sunt iertați de păcatul strămoșesc.

Însă, până și pentru a-și creștina copiii, părinții trebuie să scoată bani din buzunar.

Cât costă botezul în 2023

Respectivul ritual reprezintă una dintre cele șapte taine și datează încă din perioada Noului Testament, fiind inițiat de către Ioan Botezătorul, în scopul iertării păcatelor. La acea vreme, oamenii erau creștinați în apa râului Iordan, unde a fost botezat și mântuitorul Iisus Hristos.

Cu trecerea timpului, această sfântă taină a fost celebrată de către oameni după tradițiile fiecărei vremi.

Dacă, înainte, botezul era un eveniment restrâns, bazat, în principal, pe spiritualitate și pe trecerea noului născut în religia creștină, acum tendința este alta.

În primul rând, pentru ca un copil să fie botezat, biserica percepe, înainte, o taxă.

Aceasta variază în funcție de cât de căutată este biserica sau de zona în care se află. Astfel, prețurile sunt cuprinse între 150 de lei și 1.500 de lei.

După ritualul sfânt, părinții organizează o adevărată petrecere, cu un număr impresionant de oaspeți, care, la fel ca la nuntă, trebuie să dea un dar. În acest sens, sumele oferite depind, în principal, de locația în care se ține evenimentul, dar și de relația în care se află invitații cu părinții și nașii (rude, colegi, prieteni etc.).

Nunțile sunt, și ele, taxate de către biserică

De asemenea, biserica percepe taxe și pentru cununia religioasă, care ajung la sume mult mai mari decât tarifele pentru botez. În acest an, prețurile pentru sfânta taină a căsătoriei se încadrează între 1.000 și 2.500 de lei, acestea depinzând de aceleași criterii enumerate în cazul botezului.

Însă, unii preoți sunt de părere că bisericii ar trebui să i se revină o sumă mult mai mare pentru efectuarea acestui ritual, întrucât binecuvântarea de la Dumnezeu rămâne valabilă pentru toată viața, în vreme ce restul achizițiilor se epuizează în noaptea petrecerii.

„Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică?(…) L-ați luat pe Dumnezeu de prost?! El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit atâtea lucruri, care de-a 2-a zi nu mai sunt valabile?!

Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit? Restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă.”, a explicat preotul Calistrat, acum câteva luni, într-un interviu la BZI live, citat de Digi24.

Lasă un comentariu