Carmen Șerban, la 52 de ani, explică de ce nu s-a căsătorit niciodată: „Cariera a fost mereu pe primul loc”

Carmen Șerban a explicat motivul pentru care nu s-a căsătorit până la vârsta de 52 de ani, punând accentul pe cariera sa profesională. Artista a ales să se dedice dezvoltării sale artistice, ceea ce a propulsat-o în topul celor mai îndrăgite cântărețe din România. Deși a recunoscut că în prezent are o relație, ea a precizat că preferă să rămână necununată pentru moment.

„90% din deciziile mele de a nu mă căsători au fost în ideea că nu am vrut să-mi abandonez partea profesională. Dar și pentru că am văzut că nu există trai bun în cuplurile în care există artiști sau oameni care pleacă de acasă. Și acele cupluri care sunt bine, aparent, nu sunt bine deloc. Asta pot să spun pentru că știu, sunt în domeniu și mă văd cu artiștii și știu ce este în spațiul lor”, a declarat Carmen Șerban, conform publicației viva.ro.

Artista a subliniat că, de multe ori, relațiile din acest mediu sunt doar o aparență, iar ea nu dorește să trăiască cu cineva care nu este sincer și prezent sufletește. „Suntem o familie, avem și copii, carieră… dar lucrurile sunt cum sunt. Iar eu sunt genul de om care nu mă mint singură și nu îmi place să trăiesc cu cineva în casă care nu e cu sufletul lângă mine. Cât ești cu sufletul lângă mine, rămâi lângă mine.”

De asemenea, artista a criticat lipsa de onestitate în unele relații, evocând situații în care partenerii comunică cu alte persoane pe ascuns. „Dacă te duci în baie sau stai la mine sub plapumă și dai mesaje la alte gagici, du-te, băiatule, liniștit la tine, acasă, că o să-ți dai mesajele și din baia ta și de sub plapuma ta. Nu trebuie să faci asta de la mine. Mie mi-a plăcut onestitatea și acesta este motivul principal pentru care nu am decis să fac pasul acesta.”

În ceea ce privește viitorul, Carmen Șerban a spus că ar lua în considerare căsătoria doar dacă ar întâlni o persoană care să fie alături de ea în orice situație, indiferent de sănătate, stare financiară sau aspect fizic. „Acum nu le poți avea pe toate în viață, pentru că nu le are nimeni. Și, într-adevăr, dacă va veni momentul să cunosc pe cineva la un moment dat, pe care să îl văd că moare de dragul meu… Moare între ghilimele, că vreau să trăiască… Cineva care să stea lângă mine și când sunt sănătoasă și când sunt bolnavă; și când am bani, dar și când nu am bani… Și când sunt mai slabă sau mai grasă, mai urâtă sau mai frumoasă. Pentru că toate avem stările noastre. Acela va fi alesul.”

În continuare, artista a exprimat o viziune sceptică asupra căsătoriei, observând că multe dintre acestea se termină rapid cu divorțuri și conflicte. „Mulți se căsătoresc, dar divorțează foarte repede… Scandaluri, împărțiri. Eu nu am muncit o viață să împart cu unul care se preface că mă iubește.”

„Acum sunt destul de ‘smart’, zic eu, după o viață trăită și am un ‘scaner’ mult mai bun și văd mult mai bine lucrurile. Nu mă mai aventurez așa. Acum sunt bine așa cum sunt.”, a mai adăugat Carmen Șerban, conform declarațiilor preluate de Spectacola.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro