Când va fi înmormântat Mihai Alexandru Mitoșeriu. Familia a…

Antreprenorul Mihai Alexandru Mitoșeriu a murit fulgerător în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 37 de ani. Vestea a fost preluată de Wowbiz. Cauza decesului a fost, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, un infarct.

Tânărul era căsătorit cu Bianca și avea doi copii, cel mai mic fiind un bebeluș de doar câteva luni. În Botoșani, el eracunoscut pentru activitatea sa în afaceri și pentru contribuția la dezvoltarea unui brand cunoscut în mediul de business local. Apropiații îl descriu ca pe un om generos și un prieten adevărat.

Trupul neinsuflețit va fi depus sâmbătă, 29 august 2026, la Biserica Vovidenia din Botoșani. Înmormântarea este programată pentru marți, 1 septembrie, la Cimitirul Eternitatea.

Soția sa, Bianca, a transmis un mesaj public de adio. „Iubirea mea, Dudu…Nu am crezut niciodată că va veni ziua în care va trebui să scriu despre tine la trecut. Nu eram pregătită să mă despart de tine atât de repede… și, mai ales, nu în felul acesta. Aveam încă atât de multe de trăit împreună. Atâtea zile, drumuri, planuri, râsete, poate chiar și mici certuri pe care acum le-aș da orice să le mai avem. Ai plecat mult prea devreme și ai lăsat în urma ta un gol pe care nu știu cum îl voi putea umple vreodată. Pentru mine nu vei fi niciodată doar o amintire. Vei rămâne soțul meu, omul pe care l-am iubit și o parte din sufletul meu”, a scris aceasta.

Ea a adăugat în mesajul său: „Îți mulțumesc pentru timpul pe care Dumnezeu ni l-a dat împreună. A fost prea scurt… mult prea scurt. Aș mai fi vrut o mie de dimineți lângă tine. O mie de îmbrățișări. O mie de „te iubesc”. Acum îmi rămâne să te caut în amintiri, în fotografii și în toate locurile în care am fost împreună. Drum lin, iubirea mea. Până când ne vom revedea, voi purta iubirea noastră cu mine”.

Etichete:
© 2025-2026 Editorial.ro