De obicei, cele mai mari suferințe sunt provocate de cei mai apropiați oameni. Dacă cineva care se comportă urât cu noi, face parte din cercul nostru apropiat, atunci trebuie să-l facem în mod clar să înțeleagă că, dacă nu își schimbă atitudinea, va trebui să ne îndepărtăm de el, deoarece bunăstarea noastră personală este o prioritate.
Când cineva se comportă urât cu noi, avem trei opțiuni: să reacționăm cu înțelepciune, să suferim în tăcere sau să reacționăm agresiv.
Nu este atât de ușor să ne gestionăm emoțiile noastre în astfel de situații tensionate. În aceste momente, anumite zone ale creierului nostru se activează.
Când suntem tratați cu răutate, lipsă de respect sau amenințați, cortexul prefrontal, amigdala (corpul amigdalian), cortexul cingular anterior încep imediat să funcționeze.
Aceste zone sunt legate de instinctul nostru de supraviețuire, ele ne determină să reacționăm prin manifestarea agresivității sau, dimpotrivă, să fugim de “pericol”.
Dar astfel de situații ar trebui să fie gestionate folosind inteligența emoțională. Astfel ne eliberăm de frică sau furie, care ne cuprind complet și ne pot face să ne pierdem autocontrolul.
Iată cele 4 promisiuni pe care trebuie să ți le faci pentru a reacționa corect atunci când cineva se comportă necorespunzător cu tine.
1. Promit să îmi amintesc întotdeauna cine sunt și ce valoare am
Atunci când cineva se comportă urât cu noi și ne depășește toate limitele, acest lucru ne afectează în mod semnificativ stima de sine. Disprețul, cuvintele jignitoare, umilirea, înșelăciunea ne afectează.
Când ne confruntăm cu astfel de situații și astfel de comportamente față de noi, ne simțim loviți, pentru că asta afectează ceea ce prețuim foarte mult: simțul nostru de demnitate și integritate personală.
Dacă cineva vă spune că “nu însemnați nimic” sau “nu reprezentați nimic”, ultimul lucru pe care trebuie să-l faceți este să vă enervați.
Primul și cel mai important lucru în acest caz este să nu puneți cuvintele altora la suflet. Trebuie să reacționați cu demnitate și să vă amintiți întotdeauna că aveți o valoare semnificativă.
Cuvintele altora nu vă definesc. Din acest motiv, trebuie să învățați să gestionați orice agresiune îndreptată împotriva voastră, fără a vă pierde echilibrul interior și fără a vă ieși din fire.
2. Promit să îmi păstrez calmul
În primul rând, este întotdeauna necesar să păstrați calmul în orice situație. Doar astfel puteți să vă apărați cu încredere
Imaginați-vă un palat, o sală albă cu ferestre deschise prin care lumina și aerul pătrund în interior. Intrați acolo și respirați adânc. Nimic din ceea ce spun sau fac alții nu ar trebui să vă facă să uitați cine sunteți și ce valoare aveți.
După ce vă simțiți complet calmi, începeți să vorbiți. A fi încrezător și chiar hotărât înseamnă să puteți vorbi calm și, în același timp, ferm, indicând clar ce permiteți și ce nu permiteți în ceea ce vă privește. Vorbiți fără teamă, apărați-vă.
3. Promit să îi țin la distanță pe cei care se comportă urât cu mine
Oamenii care se comportă urât cu voi nu merită timpul vostru și preocuparea voastră. Există oameni care sunt adevărați “vampiri energetici” și vor să creeze probleme pentru toată lumea. Ei încearcă să vă contamineze pe toți cu starea lor de spirit proastă și se uită cu dispreț la toți cei din jur.
De foarte multe ori, cei care vă supără cel mai tare se află tocmai în cercul vostru apropiat: colegi, rude sau chiar partenerul vostru de viață.
Dar aici este important să nu uitați o regulă importantă: dacă cineva se comportă rău cu voi, înseamnă că nu vă respectă, nu vă simpatizează, nu împărtășește emoțiile voastre. Trăitul zi de zi într-o astfel de tensiune nu este posibilă, este prea distructivă și dăunătoare pentru personalitatea voastră.
Trebuie să vă gândiți la asta și să luați o decizie corespunzătoare: să spuneți clar acelei persoane că nu puteți permite o astfel de atitudine, pentru că bunăstarea voastră emoțională este pe primul loc.
4. Promit să îmi vindec rana și să devin mai puternic
Cele mai multe suferințe sunt cauzate de cei mai apropiați oameni: partenerul, fratele, sora, părinții. Cu toate acestea, nu este suficient să vă distanțați pur și simplu. Dezamăgirea și rănile rămân, iar aceste răni din suflet trebuie să fie vindecate.
Acordați-vă timp. Aveți nevoie de timp pentru voi înșivă, pentru a vă vindeca, pentru a trece mai departe. Consolarea poate fi găsită în multe lucruri. Dar cel mai bun mod de a vă vindeca rănile este să vă înconjurați de oameni care vă iubesc cu adevărat și care merită dragostea voastră.