Calendar ortodox pentru ziua de 9 octombrie 2026: Creștinii nu trebuie să consume carne și lapte! Rugăciunea

Calendar ortodox, 9 octombrie 2026. Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu, pomenit într-o zi de post. Troparul și condacele zilei

Află ce sărbătoare e în calendarul ortodox pe 9 octombrie 2026. În această dată, Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu.

Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu e sărbătorit în fiecare an pe 9 octombrie. A fost fratele Sfântului Apostol Matei. Tatăl celor doi se numea Alfeu.

A făcut parte din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Pe parcursul vieții, a propovăduit Evanghelia în sudul Palestinei, dar și în Egipt.

Pentru credința de care dădea dovadă, nenumărați păgâni au renunțat la credința lor și s-au convertit la creștinism. În această perioadă au fost construite mai multe biserici, iar credincioșii au fost hirotoniți preoți și episcopi. Printre credincioși, Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu era numit și „sămânța dumnezeiască”.

Tradiția menționează că a fost răstignit pe cruce de către păgâni.

Pe 9 octombrie 2026, creștinii țin post. În ziua în care e pomenit Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu nu consumă carne, lactate sau alte alimente de origine animală, potrivit crestinortodox.ro.

Troparul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu

Glasul al 3-lea

Apostole Sfinte Iacov, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălțat…

Cel ce vânător păgânilor preaminunat s-a arătat și între ucenici preacinstit și cu Apostolii împreună locuitor, Sfinte Apostole Iacov, lumii bogăție de tămăduiri izvorăște și apără de primejdii pe cei ce-L laudă. Pentru aceasta cu un glas strigăm către dânsul: miluiește pe toți cu rugăciunile tale, Apostole!

Condac, glasul al 2-lea

Podobie: Pe cea întru rugăciuni…

Ca pe un Luceafăr, ce luminează toată făptura, pe însuși văzătorul lui Hristos și de Dumnezeu grăitorul, Apostolul Iacov, cu cântări să-l lăudăm, cinstind astăzi prăznuirea lui; că se roagă pururea pentru noi toți.

Canonul zilei

Cântarea 1, glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruință să-I cântăm.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mână dă-mi, de Dumnezeu văzătorule, ucenice al lui Hristos, Apostole Iacov, mie celui ce încep a lăuda cinstit praznicul tău; strălucește-mi și luminează-mi inima, cu rugăciunile tale.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu repejunile Dumnezeieștii înțelepciuni fiind adăpat, râu ai ieșit, ca din Raiul desfătării și ai adăpat cu adevărat fața pământului cu curgerile dreptei credințe, preaînțelepte.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu preasfințită ceată a ucenicilor lui Hristos te-ai unit, Sfinte Apostole Iacov, împlinind numărul celor doisprezece; cu care împreună stând înaintea Stăpânului, adu-ți aminte de noi.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preasfântă Fecioară, Domnul, Cel Ce a întins cerul și a întemeiat pământul, Cer Pământesc nouă te-a arătat, Cel Ce a ieșit din tine cu Trup.

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Cel Ce ai înălțat fruntea credincioșilor Tăi, Bunule și ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luând învederat harul Dumnezeiescului Duh, te-ai arătat celor dintru întuneric, ca un Luceafăr de dimineață, cuvioase părinte, vestind tuturor arătarea Soarelui Celui Înțelegător.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Piciorul tău a stat arătat întru îndreptare, fericite, lângă Împăratul Cel Preabun și Drept, săltând, foarte bucurându-se și umblând pe cărarea cea cerească.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Pe Fiul lui Dumnezeu, Cel fără de început, Care a făcut toate cu Dumnezeiască Putere, Cel mai Adevărat Învățător de Taine L-ai avut, Sfinte Apostole Iacov, îndreptându-te pe tine la Cunoștința Cea Adevărată.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Marie, Nădejdea tuturor celor ce nădăjduiesc spre tine, care ai născut pe Cuvântul, Cel Ce S-a Întrupat pentru noi, scapă-ne de feluri de ispite și de nevoi, Preacurată.

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea, Dumnezeu și Domnul, Cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviință cântă strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Însuși Domnul, Cel Ce este Unul Sfânt, te-a unit cu cinstită ceată a ucenicilor pe tine, fericite, văzând mai înainte curată și luminată viața ta.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De minunile Dumnezeiescului Duh fiind plin, de Dumnezeu vestitorule, faci minuni vindecând bolile și dezlegând pe oameni din amăgirea duhurilor răutății.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Dumnezeiasca Strălucire, care s-a vărsat în inima ta, fericite, luminată a lucrat-o Dumnezeu și primitoare de harurile cele mai presus de minte a făcut-o.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin Dumnezeiasca nașterea ta, Fecioară Preacurată, Cetele îngerești și adunările omenești s-au împreunat; că pe Începătorul păcii Hristos și Mântuitorul tuturor L-ai născut.

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Care chemi pe toți din negura greșelilor.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Soarele Cel Înțelegător, fericite, împreună locuitor ai fost, luându-ți de acolo razele; de la Acela care după Ființă El este Întâi, iar al doilea după har te-ai făcut tu, mărite.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Minte preacurată și luminată având și curată inimă câștigându-ți, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat, L-ai văzut, pe Cel Necuprins cu mintea.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Se dă în lături cu umilință dinaintea ta, Apostole, toată proorocia și toată punerea de Lege, fericite; că pe Cel Ce mai înainte Acelea de demult L-au însemnat, tu te-ai învrednicit a-L vedea cu ochii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, Fecioară, după proorocie, ai avut în pântecele tău pe Stăpânul tuturor și Domnul; pe Care în chip de negrăit, Curată, L-ai născut, rămânând după naștere Fecioară Nestricată.

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viața mea Mult Milostive.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picioarele tale sunt frumoase, că pace fără răutate bine au vestit; pacea care este mai presus de fire și care covârșește mintea, preacinstite mucenice al Domnului.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

A cunoaște Taina și a propovădui înfricoșătoarea Întrupare a lui Dumnezeu, te-ai învrednicit, Sfinte Apostole Iacov, împrumutând razele cele mai întâi lucrătoare de la Însuși Cel Preaînalt, preafericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Biserică însuflețită te-ai arătat lui Dumnezeu, capiștile demonilor ai pierdut și Biserici ai zidit cu Puterea și cu harul lui Hristos, cel ce ești Dumnezeiască podoabă a Apostolilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea Ce stăpânești peste toate făpturile, ca Una ce ai născut pe Dumnezeu Cel Preabun, rănile greșelilor mele vindecă-le, Preacurată, Milostiv făcând pe Cel Ce S-a născut din tine.

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credința Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vărsarea de Lumină cea fără de materie fiind luminat, Apostole, ai luminat pe cei ținuți în negura cea cumplită a necunoștinței; pe cei ce cântă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri!

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, cel ce ai luminat mulțimea păgânilor cu Strălucirile și cu Razele Duhului, sămânță Dumnezeiască te-au numit, cântând: Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri!

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Cu înțelepciune de Dumnezeu dăruită fiind împodobit, ai rușinat înțelepciunea lumii, grăind, Sfinte Iacov, ca un gânditor de Dumnezeu: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul părinților noștri!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Sfântă ești decât Sfinții, Fecioară Maică, Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu; pe Care, lăudându-L, neîncetat cântăm: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pentru Legile părintești, fericiții tineri, în Babilon, mai înainte nevoie pătimind, au disprețuit porunca cea nebunească a celui ce împărățea; și împreunându-se cu focul de care nu s-au ars, Celui Ce Stăpânește, cântare vrednică I-au cântat: pe Domnul lăudați-L, lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învățându-te cu adevărat Cereștile Taine, fericite tăinuitorule, ai străbătut toată lumea, propovăduind cu mare glas cuvântul credinței lui Hristos; învățând, Apostole, cu negrăit har și grăind: pe Domnul lăudați-L lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii!

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericit ești, Sfinte Apostole Iacov, învrednicit fiind de toată fericirea, ca unul care ești împreună vorbitor și împreună locuitor cu Stăpânul și cu Moștenirea Cea Desăvârșită cu adevărat te-ai îmbogățit și împreună cu Cuvântul te veselești, glăsuind și cântând: pe Domnul lăudați-L lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Stai, Fericite Iacov, pentru lume, prea ales rugător către Mântuitorul, cerând de sus pace bogată bisericilor și iertare de greșelile celor ce te laudă pe tine cu credință; cere mântuire sufletelor celor ce cântă: pe Domnul lăudați-L lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii!

Stih: Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, Solitoare de mântuire te-ai arătat tuturor, Maica lui Dumnezeu, Una ce ești cu totul Lăudată; care ai născut pe Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu Cel Mântuitor; pe Cel Ce ne-a dezlegat de blestemul cel de demult și a dăruit Binecuvântare celor ce cântă cu credință: pe Domnul lăudați-L lucrurile și-L preaînălțați întru toți vecii!

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Cetele îngerești; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care mărindu-L, cu Oștile cerești, pe tine te fericim.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai lumii ca un fulger, luminând pe cei ce ședeau de demult în întunericul și în umbra necunoștinței, trăgându-i la Lumina Cea Neapusă a Unuia-Născut Fiului, Celui Ce S-a Întrupat; Căruia însuți văzător ai fost, fericite și slugă fierbinte, pe Care Îl mărim.

Stih: Sfinte Apostole Iacov, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suflarea cea repede primind, ce s-a adus din cer, fericite și cu limbă de foc insuflată îmbogățindu-te, ai ars ca pe niște spini înțelepciunea cea lumească, cea fără de Dumnezeu; strălucind cu Razele Strălucite ale propovăduirii lui Hristos, ai alungat negura necredinței, de Dumnezeu fericite.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Înfrumusețat fiind cu Podoaba Stăpânului Cea Neasemănată, de Dumnezeu înțelepțite și înfrumusețat cu strălucire, luminezi ca fulgerul și foarte bucurându-te, Sfinte Apostole Iacov, umbli cu adevărat împrejurul Scaunului Ziditorului și Dumnezeu, unde sunt Cetele Apostolilor, preafericite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una care fără de ispită bărbătească ai avut în pântecele tău pe Cuvântul, rămânând fără stricăciune, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, ai născut pe Emmanuel, Cel Ce este Dumnezeu și Om. Pe Acesta îndoit în fire știindu-L, pe tine te mărim.

Sedealna, glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Înțelepciunea cu adevărat învățătoare având, care te-a învățat pe tine cele mai presus de minte, înțelepciunea elinească nebună a fi ai arătat-o, de Dumnezeu insuflate și păgânilor luminător Dumnezeiesc ai fost, cu cuvântul dreptei credințe îndreptând pe cei neînțelegători. Pentru aceasta, izbăviți fiind prin tine de înșelăciune, după vrednicie te lăudăm și cu credință te fericim, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Iacov; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Sedealna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înțelepciunea și Cuvântul…

Ca Una care ești Mireasă cu totul fără de prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu știi de bărbat; ca Una care ești Locaș al Mântuitorului cu totul fără prihană, pe mine, cel ce sunt locaș de rușine fărădelegii și batjocură demonilor, grăbește de mă scapă de lucrarea lor cea rea, făcându-mă locaș luminat prin virtute, Curată, Ceea ce ești de Lumină Primitoare; alungă-mi negura patimilor și de Împărtășirea Cea de sus și de Lumina Cea Neînserată, mă învrednicește, cu rugăciunile tale.

Acest articol este bazat pe informații din presa națională și internațională și poate fi redactat cu ajutorul AI. Dacă vezi o eroare apasa mai jos pe Raportează articol.
Etichete:

Raportează articolul

Calendar ortodox pentru ziua de 9 octombrie 2026: Creștinii nu trebuie să consume carne și lapte! Rugăciunea

Care e problema?
0/2000

Raportul ajunge doar la redacție. Nu publicăm numele tău și nu îl folosim în alt scop.

© 2025-2026 Editorial.ro